Telescopul James Webb a realizat cea mai detaliată imagine a Universului

Data publicării:
ilustrație a telescopului james webb
Telescopul James Webb este cel mai puternic lansat vreodată pe orbită. Foto: Profimedia Images

NASA va prezenta pe 12 iulie „o imagine a Universului nostru cu cel mai mare grad de profunzime obţinut vreodată”, care a fost realizată cu ajutorul telescopului spaţial James Webb, a anunţat miercuri Bill Nelson, administratorul agenţiei spaţiale americane NASA, informează AFP, potrivit Agerpres.

''Este punctul cel mai îndepărtat pe care omenirea l-a putut privi până acum'', a afirmat Bil Nelson cu prilejul unei conferinţe de presă desfăşurate la sediul Space Telescope Science Institute din Baltimore, centrul de operaţiuni al telescopului James Webb, o veritabilă bijuterie de inginerie care a costat 10 miliarde de dolari. Acest telescop a fost lansat în decembrie, iar în prezent se află la o distanţă de 1,5 milioane de kilometri faţă de Terra.

James Webb este capabil să „privească” puncte mai îndepărtate din cosmos decât toate telescoapele dinaintea lui graţie oglinzii sale principale şi a instrumentelor care captează semnale în infraroşu, ceea ce îi permite să scruteze prin norii de praf din spaţiu.

„Va explora obiecte ale Sistemului Solar şi atmosferele exoplanetelor care orbitează alte stele, oferindu-ne indicii care ne vor ajuta să aflăm dacă atmosfera lor este potenţial similară cu a noastră”, a explicat Bill Nelson.

„Vom găsi probabil răspunsuri la unele dintre întrebările noastre: de unde venim? suntem singuri în univers? cine suntem? Şi, bineînţeles, va răspunde la întrebări pe care nici nu le cunoaştem încă”, a adăugat administratorul NASA.

Telescopul James Webb va permite în primul rând observarea primelor galaxii, formate la doar câteva sute de milioane de ani după Big Bang, precum şi a exoplanetelor.

Graţie unei lansări eficace realizată de Arianespace, companie parteneră a NASA, telescopul ar putea rămâne operaţional timp de 20 de ani, dublul duratei de viaţă preconizate iniţial, a precizat cu entuziasm Pam Melroy, administrator-adjunct al agenţiei spaţiale americane.

Pe 12 iulie, NASA intenţionează să publice prima spectroscopie realizată de telescopul James Webb, care înfăţişează o planetă îndepărtată, o exoplanetă.

Spectroscopia, o ramură a fizicii optice, este considerată un instrument util care permite aflarea compoziţiei chimice şi moleculare a obiectelor îndepărtate şi, în cazul unei planete, poate contribui la determinarea atmosferei acesteia, la detectarea prezenţei apei sau la analiza solului.

Potrivit lui Nestor Espinoza, astronom în cadrul Space Telescope Science Institute, spectroscopiile unor exoplanete au fost până în acest moment foarte limitate în comparaţie cu posibilităţile oferite de telescopul James Webb.

„Este ca şi cum aţi fi într-o cameră foarte întunecată şi nu aţi avea la dispoziţie decât o minusculă gaură de ac prin care puteţi privi”, a spus el, referindu-se la tehnologia actuală. Odată cu acest nou telescop, „deschideţi o fereastră imensă, puteţi vedea toate micile detalii”, a adăugat el.

Editor : R.K.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce pensie încasează în Spania un român care nu a muncit nicio zi
Digi FM
David Pușcaș, revoltat după ce Luminița Anghel a făcut declarații teribile: „Subiectul ăsta nu se va încheia”
Pro FM
„De asta am fost singură cinci ani". Selena Gomez, despre motivul destrămării relațiilor ei de iubire
Film Now
Primul trailer al westernului „Rust" cu Alec Baldwin. Filmul, marcat de tragedia care a șocat Hollywoodul
Adevarul
Găștile din Generația de Aur. Dorinel Munteanu, obraznic cu colegul de cameră: „Ce, mă, ai venit să faci...
Newsweek
O categorie de pensii poate crește, azi, cu 800 de lei. Mii de pensionari cer mai mulți bani la CCR
Digi FM
Shiloh, fiica actorilor Angelina Jolie și Brad Pitt, imagini virale. Fanii sunt convinși că adolescenta calcă...
Digi World
De ce nu e bine să asociem friptura cu cartofii prăjiţi. Explicaţiile medicului Mircea Beuran
Digi Animal World
Angajații unui atelier auto, șocați când au văzut un șarpe ascuns printre fiare: „Își digera masa liniștit”
Film Now
Motivul pentru care Jennifer Lopez a cumpărat un conac la o oră distanță de Ben Affleck: „E mai sigur pentru...
UTV
Vittoria Ceretti vorbește în premieră despre relația cu Leonardo DiCaprio. Modelul urăște să fie numită...