Tunel pentru droguri, descoperit în SUA. Galeria subterană trecea pe sub granița dintre San Diego și Tijuana

Data publicării:
tunel

Drumul subteran descoperit de poliţiştii americani era atât de bine făcut încât a fost denumit „super tunelul”. Acesta avea o lungime egală cu șase terenuri de fotbal, era bine iluminat şi ventilat.

„Acest tunel complex subteran şerpuieşte pe o distanţă de aproximativ un kilometru la o adâncime de 10 metri. Tunelul are o înălţime de 1,2 metri, are aproximativ un metru lăţime şi este echipat cu un sistem electric de cale ferată elaborat, precum şi un sistem de ventilaţie”, explică Derek Benner, agent FBI.

Agenţii FBI au găsit în tunel opt tone de marijuana şi aproape 150 de kilograme de cocaină, care ar fi urmat să ajungă pe piaţa drogurilor din Statele Unite, dacă galeria subterană nu ar fi fost descoperită. Poliţia americană a reţinut trei persoane suspectate că au legătură cu tunelul subteran care trecea pe sub granița dintre San Diego și Tijuana.

Mai mult de 75 de galerii subterane au fost descoperite de-a lungul frontierei Mexicului cu Statele Unite, în ultimii cinci ani. Cele mai multe tunele sunt concentrate în zona San Diego, unde solul face mai uşoară săparea lor.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri