Turcia își deschide cea mai mare bază militară din străinătate în Somalia

Data publicării:
turcia baza somalia
Foto: africanews.com

Turcia a inaugurat sâmbătă la Mogadiscio o bază militară pe care presa de la Ankara o descrie ca fiind cea mai mare bază a acestei țări din străinătate, transmite agenția EFE, preluată de Agerpres.

turcia baza somalia
Foto: africanews.com

Ceremonia de inaugurare a fost prezidată de premierul somalez, Hassan Ali Khaire, și de șeful statului major turc, generalul Hulusi Akar, aflat în vizită în această țară africană, informează agenția Anadolu, preluată de EFE.

"Această bază militară va servi la constituirea unei armate puternice, capabilă să apere patria. Totodată, aici va fi oferită pregătire pentru creșterea capacității armatei în lupta cu terorismul", a spus oficialul somalez.

Canalul turc NTV a precizat că baza va găzdui 200 de soldați turci, care vor efectua misiuni de antrenament pentru colegii somalezi, iar ziarul turc Sabah arată că este vorba "de cea mai mare bază a Turciei din străinătate".

În prezent, Turcia dispune de baze în Qatar și în apropiere de Mosul, în nordul Irakului.

AFP notează că, din octombrie 2018, este prevăzută retragerea progresivă a soldaților din forța Uniunii Africane în Somalia (AMISOM), în timp ce există încă numeroase temeri față de capacitatea armatei somaleze de a se confrunta, de una singură, cu islamiștii shebab afiliați Al-Qaida.

Circa 1.500 de soldați somalezi vor putea fi pregătiți, în fiecare stagiu, la această bază situată în apropierea aeroportului din Mogadiscio, ceea ce o face cel mai important centru de antrenament militar străin din țară.

Milițiile shebab au jurat să doboare fragilul guvern central somalez. Ele au fost alungate din capitala acestei țări și au pierdut apoi principalele lor bastioane. Dar controlează încă vaste zone rurale de unde conduc operațiuni de gherilă și atentate sinucigașe, în capitală sau contra unor baze militare, somaleze sau străine.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri