UE vrea să apeleze la Elon Musk pentru a-și lansa sateliții pe orbită (POLITICO)

Data publicării:
elon musk
Elon Musk. Foto: Profimedia Images

Comisia Europeană vrea să negocieze un acord cu diverse companii spațiale private americane, printre care se numără SpaceX, deținută de Elon Musk, pentru a-și menține funcțional programul spațial, aflat în prezent în impas din cauza întârzierilor continue ale sistemului european Ariane, arată o analiză Politico.

Astfel, Comisia Europeană intenționează să ceară undă verde pentru a negocia „un acord de securitate ad-hoc” cu SUA pentru ca firmele americane să „lanseze în mod excepțional sateliții Galileo”, se arată într-un plan de solicitare către țările Uniunii Europene, consultat de Politico.

În vizorul Comisiei sunt lansatorul greu Falcon 9 al SpaceX și sistemul Vulcan al United Launch Alliance, pentru că doar aceștia sunt în măsură să trimită pe orbită noii sateliți de geonavigație Galileo ai UE, care cântăresc aproximativ 700 de kilograme fiecare. „Analizele sunt în curs pentru a stabili dacă lansarea cu un furnizor alternativ de servicii de lansare ar fi fezabilă sau nu”, a declarat purtătorul de cuvânt al Comisiei, Sonya Gospodinova, adăugând că încă nu a fost luată o decizie. Se fac evaluări privind compatibilitatea tehnică, securitatea site-ului de lansare și costuri”, a spus ea.

Totuși, aceste dezvăluiri pun la îndoială ideea de autonomie strategică a Uniunii Europene. Galileo este un motiv de mândrie pentru UE, care încearcă să devină mai puțin dependentă de alte regiuni în ceea ce privește infrastructura, serviciile și tehnologia critice, o inițiativă susținută cu tărie de Paris.

UE este însă nevoită să caute asistență pentru a lansa versiunile noi ale sateliților săi de navigație, pentru că racheta Ariane 5, dezvoltată de ArianeGroup, cu sediul în Franța, va fi retrasă în următoarele luni, iar implementarea înlocuitorului său, Ariane 6, a fost amânată. 

O alternativă la seria Ariane ar fi fost lansarea sateliților Galileo cu rachete Soyuz de fabricație rusească, însă după ce Rusia a invadat Ucraina, două astfel de lansări au fost anulate. În această situație, UE a fost nevoită să caute alte soluții.

Sateliții Galileo transmit către Pământ date de navigație de mare acuratețe și oferă, de asemenea, un serviciu criptat strict secret pentru a fi utilizat de agențiile guvernamentale. „Având în vedere informațiile sensibile din punct de vedere al securității incluse în sateliții Galileo, este necesar un acord de securitate ad-hoc cu caracter obligatoriu din punct de vedere juridic cu (SUA), pentru a proteja integritatea sateliților și a constelației Galileo”, se arată în planul de propunere a Comisiei, potrivit sursei citate. 

Următorul pas ar fi ca țările UE să aprobe negocierile pentru un acord, care ar urma să se înscrie în cadrul acordurilor permanente privind schimbul de informații clasificate.

Capacitatea de a lansa sateliți și oameni în spațiu, independent de alte puteri, a fost o parte esențială a eforturilor franceze de a dezvolta conceptul de autonomie strategică pentru Europa. Agenția Spațială Europeană cu sediul la Paris, care nu este o instituție a UE, dar care ajută la gestionarea Galileo, a analizat deja opțiuni alternative de lansare a sateliților.

 

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...