Un bărbat a câștigat 22 milioane $ la loterie acum câțiva ani, dar nu le-a spus nimic copiilor

Data actualizării: Data publicării:
un barbat completeaza un bilet de loterie și bani
Un bărbat a câștigat 22 milioane $ la loterie acum câțiva ani, dar nu le-a spus nimic copiilor FOTO: Shutterstock

Un bărbat care a câștigat 22 de milioane de dolari la loterie în urmă cu câțiva ani a mărturisit că nu le-a spus nimic copiilor săi, pentru că vrea să îi învețe ce este munca și cât de importantă este ea pentru oameni.

Bărbatul, a cărui identitate nu a fost făcută publică, a sunat la The Ramsey Show, program radio și podcast foarte popular în SUA și a dezvăluit că a câștigat suma uriașă acum câțiva ani, cu un bilet jucat împreună cu niște colegi se serviciu.

După ce a aflat că a câștigat, bărbatul a decis să efectueze niște cercetări și a descoperit că „una din cinci persoane care câștigă la loterie își pierde câștigurile sau intră în faliment în decurs de 10 ani”.

Pentru că nu vrea să facă parte din această statistică, bărbatul a spus că a ales să urmeze o altă cale. I-a dezvăluit doar soției și unui frate ce i s-a întâmplat, însă nimeni altcineva nu știe de bogăția lui, nici măcar copiii, potrivit Yahoo Finance.

„Unul dintre lucrurile pe care toți (câștigătorii la loterie - n.n.) l-au făcut a fost să spună prea multor oameni asta, așa că te trezești cu mulți oameni la ușă care îți cer bani și se așteptă să plătești tu pentru tot”, a spus el.

„Așa că eu și soția mea am luat decizia conștientă de a ține în secret asta”, a mai spus bărbatul. Are doi copii adolescenți care nu bănuiesc nimic.

„Acum știu că sună ciudat, dar pur și simplu nu vrem ca ei să aștepte să murim ca să poată primi banii”, a explicat milionarul.

A mai explicat că vrea să aștepte până când copiii lui își vor alege drumul în viață și vor fi independenți și probabil că apoi le va spune și de averea familiei.

Bărbatul a mai spus că soția lui a moștenit exact în aceeași perioadă o sumă de bani de la un unchi decedat, care nu a avut copii, iar suma a fost o acoperire extraordinară pentru ei, întrucât au putut să justifice unele cheltuieli, cum a fi achitarea ipotecii pentru casa în care locuiesc și cumpărarea unei locuințe pentru mama lui. Când aceasta l-a întrebat cum de își poate permite acest lucru, el a răspuns: „din banii unchiului Bob”.

Norocosul câștigător a mai spus că el și soția sa nu sunt deloc tentați să se răsfețe cu ceva. În afara casei, ei mai dețin două autoturisme Toyota. „Nu căutăm să facem face upgrade la nimic, pentru că sunt mașini perfecte”, a explicat el.

Bărbatul a continuat să meargă la seviciu și spune că nici nu intenționează să se lase vreodată de el pentru că îi place.

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
E oficial! Brigitte Macron a intentat procesul, nu a mai rezistat. Situaţia era din ce în ce mai tensionată
Digi FM
Momentul în care Elena Udrea își reîntâlnește fiica, după ieșirea din închisoare. Micuței nu-i venea să...
Pro FM
„Amore”. Dua Lipa, îndrăgostită pe străzile din Palermo, în imaginile de peste 2 milioane de like-uri
Film Now
Salma Hayek, dans senzual lângă piscină. Cum arată actrița în costum de baie la 58 de ani: „Tu nu...
Adevarul
Ce se întâmplă dacă nu pui telefonul pe modul avion în timpul zborului. Avertismentul unui pilot: „Nu este...
Newsweek
Referendum pentru tăierea pensiilor speciale de 25.000 lei. De ce nu se rezolvă în Parlament?
Digi FM
Ada Galeș, un nou mesaj de pe patul de spital, după ce a fost operată a patra oară: „Am medici...
Digi World
Detaliul pe care-l ignori de cele mai multe ori când folosești mașina de spălat și care-ți poate aduce doar...
Digi Animal World
Pisica cu cel mai mare nas, în sfârșit diagnosticată. Motivul ciudat pentru care arăta atât de diferit
Film Now
Nicole Kidman și Sandra Bullock, în primele imagini de pe platourile de la „Practical Magic 2”: „Vrăjitoarele...
UTV
Iuliana Beregoi, în lacrimi! Vestea care a doborât-o: „Am plâns în hohote!”