Un bărbat anunțat că va fi dat afară a adus un clovn care să îl susțină emoțional

Data actualizării: Data publicării:
clovn-disponibilizat-noua-zeelanda

Un neozeelandez care a fost anunțat că va fi disponibilizat a venit la ședința la care urma să îi fie lichidat contractul de muncă însoțit de un clovn, care a avut rolul de a-l susține emoțional.

Joshua Jack Thompson lucra de cinci luni la o firmă de publicitate din Auckland, FCB New Zealand, având rol de copywriter, când a primit un e-mail de la angajator: „Vești rele. Avem o întâlnire pentru a discuta despre slujba ta”.

Compania pierduse un client important și a decis să facă disponibilizări.

Având perspectiva unui întruniri tensionate și simțind nevoia de a avea suport emoțional, Thompson, care lucrează și ca actor de comedie, a ales să angajeze ajutor profesionist. A plătit 200 de dolari și a angajat un clovn.

Legislația din Noua Zeelandă le permite angajaților să aducă o persoană pentru sprijin emoțional, în cazul unor ședințe disciplinare sau alte situații precum concedierea.

În timpul întâlnirii, clovnul, "Joe", a realizat animale din baloane, producând zgomote, astfel încât șefii lui Thompson i-au cerut de câteva ori să facă liniște.

Clovnul a mimat apoi plânsul, în timp ce îi erau înmânate actele de disponibilizare.

O fotografie realizată în timpul întrunirii, apărută în presa locală, îl arată pe Thompson stând pe scaun destul de relaxat pentru cineva care era concediat.

Thompson a declarat pentru postul de radio Magic Talk: „Am fost concediat, dar restul a mers ușor”.

Din fericire, acesta nu va fi mult timp șomer, primind o ofertă de lucru de la agenția de publicitate australiană DDB.

Sursa: Mediafax

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...