Un cuplu a fost nevoit să stea în avion lângă un cadavru aşezat pe scaunul de alături

Data publicării:
Avion al companiei Qatar Airways.
Avion al companiei Qatar Airways. Foto: Profimedia

Un cuplu de australieni a povestit despre momentele „traumatizante” prin care a trecut în timpul unui zbor cu compania Qatar Airways, după ce au fost nevoiţi să stea lângă trupul unei pasagere moarte, care a fost aşezat lângă ei.

Mitchell Ring şi Jennifer Colin, care se duceau la Veneţia pentru o vacanţă de vis, au declarat pentru canalul australian Channel 9 că o femeie a murit pe culoarul de lângă ei în timpul zborului de la Melbourne la Doha. Personalul de bord a aşezat cadavrul acesteia, acoperit cu pături, lângă Mitchell Ring pentru restul de patru ore ale zborului, fără a-i oferi posibilitatea să îl mute, deşi existau locuri libere, scrie BBC, potrivit News.ro.

Qatar Airways şi-a cerut scuze pentru „orice neplăcere sau suferinţă pe care acest incident le-ar fi putut cauza”, adăugând că este în curs de contactare a pasagerilor.

Cei doi susţin însă că nu au fost contactaţi sau nu li s-a oferit sprijin de către Qatar Airways sau Qantas, compania aeriană prin care au rezervat zborul. Ei au declarat că ar trebui să existe un protocol care să asigure că pasagerii de la bord sunt trataţi cu atenţie în astfel de situaţii.

„A fost destul de dureros”

Ring a povestit că personalul a răspuns „în cel mai scurt timp” atunci când femeia s-a prăbuşit, dar „din păcate, doamna nu a putut fi salvată, ceea ce a fost destul de dureros de văzut”. Acesta a mai declarat că personalul de bord a încercat să mute corpul femeii spre clasa business, „dar era o doamnă destul de corpolentă şi nu au putut să o treacă prin culoar”.

Echipajul a văzut apoi că erau locuri disponibile lângă el. „Au spus: Puteţi să vă daţi mai încolo, vă rog?, iar eu am spus: Da, nicio problemă”, a relatat Mitchell Ring. „Apoi au aşezat-o pe doamnă pe scaunul pe care eram eu”, a povestit pasagerul.

În timp ce partenera lui a putut să se mute pe un scaun liber din apropiere, Ring spune că personalul de bord nu i-a oferit şi lui posibilitatea de a face acest lucru - deşi existau locuri libere.

Când avionul a aterizat patru ore mai târziu, pasagerilor li s-a cerut să rămână pe loc în timp ce personalul medical şi poliţia au urcat la bord. Mitchell Ring a spus că lucrătorii de la ambulanţă au început să tragă păturile de pe femeie şi i-a văzut faţa moartei.

„Trebuie să existe un protocol”

Cuplul a declarat că ar trebui să existe un protocol pentru astfel de situaţii pentru pasageri şi personal. „Ar trebui să fim contactaţi pentru a ne da siguranţă: aveţi nevoie de sprijin, aveţi nevoie de consiliere?” au comentat cei doi.

Jennifer Colin a numit experienţa „traumatizantă” şi a spus: „Înţelegem pe deplin că nu putem face compania aeriană responsabilă pentru moartea bietei doamne, dar trebuie să existe un protocol pentru a avea grijă de clienţii de la bord.”

Într-un comunicat, Qatar Airways a transmis: „În primul rând, gândurile noastre sunt alături de familia pasagerului care a decedat, din păcate, la bordul zborului nostru. Ne cerem scuze pentru orice inconvenient sau suferinţă pe care acest incident le-ar fi putut provoca şi suntem în curs de contactare a pasagerilor în conformitate cu politicile şi procedurile noastre”.

Un purtător de cuvânt al companiei Qantas a declarat la rândul său că „procesul de gestionare a incidentelor la bordul unei aeronave ca aceasta este gestionat de compania aeriană care operează, în acest caz este Qatar Airways.”

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Primele imagini cu Mihaela Rădulescu de la priveghiul lui Felix Baumgartner. Ce le-a cerut vedeta să facă...
Digi FM
Diana Șoșoacă, fericită după concertul lui J.Lo: "Nu mi-am închipuit că din aproape 100.000 de oameni s-a...
Pro FM
"M-am simțit lovit din toate părțile". Billy Joel, devastat după ce Elton John i-a spus public că are nevoie...
Film Now
Helen Mirren, la 80 de ani: „Îmbătrânesc cu bucurie, nu cu grație. Cui îi pasă de grație?”. Sfaturile vedetei...
Adevarul
Cum clocotea Capitala pe caniculă în urmǎ cu peste jumătate de secol: „Trotuarele dogoreau la 60 de grade. La...
Newsweek
Săptămâna decisivă pentru tăierea pensiilor speciale care pot ajunge la 52.000 lei. CSM se revoltă
Digi FM
Helen Mirren, declarații ferme după ce a împlinit 80 de ani: „Nu îmbătrânesc deloc cu grație. Urăsc termenul...
Digi World
Un nou trend japonez de fitness promite să adauge până la 7 ani în plus speranței de viață. Poate fi o...
Digi Animal World
Știai că trebuie să-i ceri permisiunea animalului înainte de a-l fotografia? „Nu sunt întotdeauna în...
Film Now
Un nou film cu debut global impresionant: încasări de peste 200 milioane de dolari la box office
UTV
Olga Guțanu, Iubita lui CRBL, a dezvăluit locul unde visează să fie cerută în căsătorie