Un eveniment organizat de catolicii LGBT a fost inclus în Calendarul Anului Sfânt al Vaticanului

Data publicării:
Vatican
Foto: Profimedia

Vaticanul a inclus un eveniment organizat de catolicii LGBT în calendarul său online oficial pentru viitorul An Sfânt Romano-Catolic 2025, un semnal neobişnuit de deschidere a Bisericii Catolice faţă de comunitatea gay, informează Agerpres care preia Reuters.

Un pelerinaj organizat de asociaţia italiană "La Tenda di Gionata", programat pentru luna septembrie a anului viitor, se numără printre sutele de evenimente planificate cu ocazia Jubileului din 2025, care ar putea aduce aproximativ 32 de milioane de turişti la Roma anul viitor.

Asociaţia menţionată, care îşi descrie scopul ca fiind acela de a promova primirea persoanelor LGBT în cadrul Bisericii Catolice, urmează să găzduiască o veghe de rugăciune la o parohie locală din Roma, înainte ca membrii ei să se deplaseze la Bazilica Sfântul Petru.

O reprezentantă a Vaticanului a declarat pentru Reuters că includerea grupului în calendar nu implică susţinerea evenimentelor sale.

"Nu sunt activităţi sponsorizate", a declarat Agnese Palmucci, purtătoare de cuvânt a biroului de evanghelizare al Vaticanului, care organizează Jubileul.

Roma este centrul global al Anului Sfânt Catolic, care începe pe 24 decembrie, în Ajunul Crăciunului, şi se încheie pe 6 ianuarie 2026. În mod normal, astfel de jubilee au loc o dată la 25 de ani.

Pelerinii catolici care vin la Roma în timpul Jubileului pot trece prin "Porţile Sfinte" speciale care vor fi deschise la Bazilica Sfântul Petru şi la alte trei bazilici din Roma.

Vaticanul este preocupat în primul rând să se asigure că toţi pelerinii au şansa de a trece prin "Porţile Sfinte", a declarat Agnese Palmucci.

"Odată ce se constată că există spaţiu, introducem pelerinajul în calendarul general", a adăugat ea.

Papa Francisc a fost lăudat pentru faptul că a determinat Biserica Catolică să adopte o abordare mai primitoare faţă de comunitatea LGBT şi le-a permis preoţilor să binecuvânteze cuplurile de acelaşi sex în baza unor decizii care trebuie să fie luate de la caz la caz.

Editor : S.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
La ce distanță de casa vecinului ai voie să construiești un garaj. Ce spune legea
Digi FM
Adrian Alexandrov, partenerul Elenei Udrea, primele declarații după ce aceasta a fost operată de urgență: „A...
Pro FM
LeAnn Rimes, moment jenant pe scenă. Și-a pierdut dinții în mijlocul concertului și a fugit în culise
Film Now
Cum a apărut Simone Ashley la premiera filmului „F1”, după ce rolul ei a fost eliminat la montaj: „Sunt...
Adevarul
Cine este Thomas Ferfelis, soțul Kirei Hagi, și ce tradiții machedonești are de respectat la nuntă. Părinții...
Newsweek
Cu cât au crescut pensiile în numai o lună? Care pensionari iau mai mulți bani decât în aprilie?
Digi FM
Punct final la „Nunta Secolului”. Jeff Bezos şi Lauren Sanchez au găzduit o petrecere în pijamale. Imaginile...
Digi World
Un bărbat a mâncat 150 de ouă, în doar cinci zile: „E o nebunie, corpul meu s-a subțiat considerabil”...
Digi Animal World
Momentul când un șoim atacă o vulpe pe o plajă din din California. Imaginile sunt virale
Film Now
Brad Pitt, despre vizitele la Alcoolici Anonimi, făcute după despărțirea de Angelina Jolie: "Aveam nevoie de...
UTV
Dorian Popa și-a cerut iubita în căsătorie. Andreea a fost surprinsă cu un inel spectaculos pe deget