Un general iranian a acuzat Israelul că manipulează norii pentru a împiedica ploaia în Iran

Data publicării:
iran
FOTO: Shutterstock

Un general iranian a acuzat luni Israelul că manipulează norii pentru a împiedica ploaia să cadă în Iran şi a vorbit despre un "furt de nori" pe teritoriul ţării sale. Informaţia a fost însă dezminţită de agenţia naţională de meteorologie, a raportat agenţia de presă ISNA.

iran
FOTO: Shutterstock


"Schimbarea climatică din Iran este suspectă", a declarat generalul de brigadă Gholam Reza Jalali, comandantul Apărării pasive iraniene, la un colocviu naţional despre protejarea populaţiei, în contextul în care Iranul se confruntă cu o secetă severă, informează AFP. "Ingerinţa externă este bănuită că a jucat un rol în schimbarea climatică. Centre ştiinţifice din ţară au realizat un studiu despre acest subiect şi rezultatul său confirmă ipoteza", a adăugat oficialul iranian, potrivit Agerpres.

Potrivit declaraţiilor sale, citate de ISNA, "Israelul şi o altă ţară din regiune au echipe mixte care lucrează pentru ca norii ce ajung pe cerul iranian să devină incapabili să genereze ploaie". "În plus, ne confruntăm cu un fenomen de furt de nori şi de zăpadă", a adăugat generalul Jalali.

Potrivit agenţiei ISNA, generalul iranian a citat "un studiu realizat pe durata a patru ani", potrivit căruia, dincolo de altitudinea de 2.200 de metri, toate zonele montane cuprinse între Afganistan şi Marea Mediterană sunt acoperite cu zăpadă, cu excepţia regiunilor din Iran.

Generalul Jalali "deţine probabil documente pe această temă despre care eu nu ştiu, însă, pe baza cunoştinţelor meteorologice, nu este posibil ca o ţară 'să fure' zăpadă sau nori", a declarat Ahad Vazife, directorul Agenţiei naţionale de meteorologie din Iran, citat de ISNA.

"O ţară nu poate să fure nori. Dacă ar fi aşa, atunci nu ar exista Poliţia apei în Statele Unite, căci americanii ar fura în acest caz norii altor ţări şi nu ar mai fi nevoie de o Poliţie a apei, deci aceasta din urmă ar fi desfiinţată", a adăugat el.

În Statele Unite, California a înfiinţat în urmă cu câţiva ani "Poliţia apei", o structură însărcinată cu monitorizarea operaţiunilor de conservare a resurselor hidrologice ale acestui stat din vestul american, afectat adeseori de secetă.

Potrivit lui Ahad Vazife, "Iranul suferă din cauza unei secete prelungite şi este vorba despre o tendinţă mondială care se aplică nu doar în Iran". "Formularea unor astfel de întrebări, nu numai că nu rezolvă niciuna dintre problemele noastre, ci ne şi deturnează de la căutările noastre privind găsirea unor soluţii bune", a adăugat specialistul în meteorologie. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Ce pofte are Hailey Bieber de când este însărcinată: „Nu aveți voie să judecați”
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...