Un influencer chinez a fost găsit mort după ce a băut în direct pe internet o cantitate uriașă de alcool

Data actualizării: Data publicării:
Sticle de baijiu
Sticle de baijiu într-un supermarket. Sursa foto: Profimedia Images

Un influencer chinez a murit la scurt timp după un streaming live în timpul căruia a băut o cantitate uriașă de alcool, scrie BBC.

Bărbatul de 34 de ani, cunoscut drept Brother Three Thousand, a băut cel puțin 7 sticle de baijiu în timpul streamingului de marțea trecută, realizat pe rețeaua socială Douyin.

El a fost găsit mort la 12 ore după transmisie, anunță presa locală.

Brother Three Thousand, pe numele său real Wang, se specializase în filmări în direct în care bea baijiu. Baijiu este o băutură alcoolică tare care conține în jur de 60% alcool.

Moartea sa a pornit o dezbatere puternică legată de nevoia de a reglementa industria de live streaming din China, aflată în plin avânt.

Pe 16 mai, Brother Three Thousand a participat la o competiție online împreună cu alți influenceri, desfășurată în patru runde. Pentru că a pierdut trei runde, el a fost nevoit să bea baijiu drept pedeapsă. Cei care l-au urmărit spun că a băut cel puțin șapte sticle în acea noapte.

Wang și-a încheiat transmisia după miezul nopții și a fost găsit mort a doua zi, după-amiază, a declarat un prieten pentru presa chineză. "Când l-a găsit familia lui, era deja mort, nici măcar n-a mai avut ocazia să fie tratat de urgență", a declarat prietenul citat de presa chineză. Înmormântarea lui Wang a avut loc sâmbătă.

Douyin, versiunea chineză a TikTok-ului, a interzis filmările în care apar băuturi alcoolice, iar cei care încalcă regulile primesc avertismente însă pot fi și eliminați de pe rețeaua socială. Wang mai fusese eliminat de pe Douyin pentru filmările în care bea. El obișnuia să deschidă noi conturi pentru a ocoli restricțiile. Cel mai recent cont al lui avea 44.000 de fani.

Un raport al autorităților chineze, realizat în 2022, arată că există peste 1 miliard de utilizatori pe rețelele sociale de clipuri video scurte precum Douyin, iar întreaga industrie locală este estimată la 28 de miliarde de dolari.

Moartea lui Wang este doar cel mai recent caz local de deces legat de activitatea online. În 2021, Yu Hailong, un influencer devenit faimos pentru cantitățile uriașe de mâncare consumate, a murit după o sesiune intensă. În 2018, streamerul "Dafei" cunoscut pentru că bea alcool și ulei vegetal, a murit la scurt timp după o transmisie în direct.

Editor : V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Final de drum pentru Ion Iliescu! Anunţul a venit când nimeni nu se aştepta, situaţie critică pentru fostul...
Digi FM
Tragedia tinereții lui Val Kilmer: și-a pierdut fratele mai mic, care s-a înecat în piscină: "Nu am revenit...
Pro FM
Starea de sănătate a lui Julio Iglesias, tot mai fragilă: „De la brâu în jos, are 500 de ani”. Afecțiunea...
Film Now
John Cena a avut cancer de piele de două ori. "Îndrăgostit de soare", nu și-a protejat pielea în tinerețe...
Adevarul
Lista neagră a lui Trump. „Țările care joacă murdar”, pedepsite de președintele SUA
Newsweek
Șmecheria prin care România păstrează pensiile speciale de 20.000 lei, deși UE a cerut să le tăiem
Digi FM
O elevă de 15 ani a leșinat în timpul orei de biologie, la un liceu din Botoșani. Ce au descoperit medicii
Digi World
De ce este laptele alb? Răspunsul surprinzător pe care nu îl știai și explicația științifică pe înțelesul...
Digi Animal World
Un produs popular pentru câini ar putea declanșa „sindromul vârcolacului”. Ce simptome prezintă patrupedele...
Film Now
Rosamund Pike, „terifiată” când a filmat scena intimă cu Pierce Brosnan în „Die Another Day”. Avea 22 de ani
UTV
Delia, atacată de câini în parc. Artista s-a urcat într-un copac: „M-am zgâriat, m-am făcut praf...”