Un român, suspect că a vandalizat sute de mașini în Germania împreună cu alți tineri. O posibilă legătură cu Rusia

Data publicării:
masini vandalizate 2
Cei patru suspecţi au vârste cuprinse între 17 şi 29 de ani. Sursa foto: X

Patru tineri, de naţionalitate română, sârbă croată şi bosniacă, sunt suspectaţi de justiţia germană de vandalizarea prin pulverizarea de spumă termoizolantă în toba de eşapament a sute de vehicule, iar presa evocă o posibilă legătură cu Rusia înaintea alegerilor legislative anticipate prevăzute la 23 februarie.

Cei patru tineri suspecţi, cu vârste cuprinse între 17 şi 29 de ani, sunt anchetaţi cu privire la „degradarea de bunuri în grup”, a transmis Parchetul din Ulm, în landul Baden-Württemberg (sud), conform News.ro.

Ei sunt suspectaţi de faptul că au „pulverizat spumă izolantă în tobele de eşapament” ale unui număr de 123 de vehicule semnalate ca avariate în regiune, precizează parchetul. Cei patru tineri au fost lăsaţi în libertate, anunţă parchetul care nu s-a pronunțat încă referitor la „motivaţiile” acestor infracţiuni, pentru că „ancheta este în curs”.

În landul Brandenburg (nord-est), poliţia a confirmat că anchetează, de la jumătatea lui decembrie, la fapte asemnătoare asupra a 43 de maşini parcate în apropierea sediului Primăriei din Schönefeld, la periferia Berlinului.

„Autocolante cu conţinut politic au fost lipite pe geamurile din spate” ale vehiculelor avariate, precizează poliţia.

Surse din domeniul securităţii evocă o campanie ţintită

Pe autocolant apare ministrul Economiei Robert Habeck, candidatul Verzilor (ecologişti) la Cancelarie, şi sloganul „Fii mai verde!”, potrivit unor fotografii publicate de către săptămânalul Der Spiegel. În total, 270 de vehicule au fost avariate în întreaga Germanie, potrivit publicației.

Revista dezvăluie că unul dintre acuzaţi le-a mărturisit anchetatorilor că a fost abordat de către un rus, pe mesageria Viber, pentru a comite degradări în schimbul sumei de 100 de euro pe vehicul.

Tot potrivit revistei, surse din domeniul securităţii evocă o campanie ţintită care are scopul să-i întoarcă pe alegătorii germani împotriva Verzilor în alegerile legislative anticipate de la 23 februarie.

În noiembrie, Oficiul Federal al Protecţiei Constituţiei (BfV), serviciile germane de informaţii interne, avertiza într-un raport cu privire la „posibile tentative de amestec” străin în campania electorală prin acte de sabotaj. BfV avertiza, mai exact, la ameninţarea rusă.

Moscova are „cel mai mare şi mai evident interes să influenţeze alegerile”, avertiza spionajul german.

Miniştrii ecologişti din cadrul Guvernului german au fost vârful de lance al livrărilor de armament Ucrainei, o convertire a partidului, al cărui pacifism era marca sa de peste 40 de ani.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ilie Bolojan şi partenera sa, surprinşi împreună la ceas de seară! Ce făceau fără să ştie că sunt văzuţi...
Digi FM
Jannik Sinner i-a cunoscut pe prințul George și prințesa Charlotte: "I-am întrebat dacă joacă tenis și ce...
Pro FM
Robbie Williams și Laura Pausini, duet de senzație în faţa a zeci de mii de spectatori, pe MetLife Stadium...
Film Now
Ana de Armas, întrebată dacă își dorește copii: „Iubirea e imprevizibilă, viața nu e un film!” S-a spus că...
Adevarul
„Monstrul marin” al Chinei. Întoarcerea unei tehnologii fantomă din Războiul Rece
Newsweek
Nicușor Dan: Magistrațiii au pensii speciale mai mari decât au avut salariul. Ce decizie a luat?
Digi FM
Părinții ei sunt multimilionari, dar ea a ales simplitatea. Fiica lui Tom Cruise, impresionantă pe străzile...
Digi World
Descoperire revoluționară în Marea Piramidă din Egipt. Inscripții vechi de 4.500 de ani schimbă tot ce se...
Digi Animal World
Teroare pe străzile din Pakistan. Momentul când un leu de companie a evadat și a atacat o mamă și doi copii
Film Now
Debut „excepţional” în box office-ul nord-american, cu încasări ce au depășit 100 de milioane de dolari...
UTV
Iustin Petrescu pierde primul proces din scandalul cu Marilu Dobrescu