Un tribunal din Osaka a stabilit că interzicerea căsătoriilor gay nu contravine Constituţiei. Cum este definită căsătoria în Japonia

Data publicării:
mîini înlănţuite pe fundalul steagului curcubeu, simbol al minorităţilor sexuale
Sursă foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

O instanţă din Osaka a decis luni că în Japonia pot fi interzise căsătoriile între persoane de acelaşi sex. Sondajele de opinie arată că tot mai mulţi japonezi susţin că trebuie acceptate căsătoriile între persoane de acelaşi sex.

Trei cupluri homosexuale - doi formate din bărbați și unul din femei - reclamaseră la curtea districtuală respectivă neconstituţionalitatea interdicţiei de a se căsători, cerând totodată despăgubiri în valoare de un milion de yeni (circa 7.400 de dolari), potrivit Reuters.

Instanţa a respins solicitările.

Un tribunal din Sapporo afirmase în martie 2021 că interzicerea căsătoriilor între persoane de acelaşi sex contravine Constituţiei Japoniei, deşi aceasta defineşte căsătoria ca bazată pe „acordul reciproc al ambelor sexe”.

La Tokyo au fost stabilite săptămâna trecută drepturi de parteneriat pentru cuplurile homosexuale, reaminteşte de asemenea Reuters.

Sondajele de opinie arată că tot mai mulţi japonezi susţin că trebuie acceptate căsătoriile între persoane de acelaşi sex, menţionează agenţia citată. Activiştii pentru drepturile LGBTQ (lesbiene, gay, bisexuali, transsexuali şi alte minorități sexuale) sperau să crească presiunile asupra guvernului nipon în vederea reglementării drepturilor respective la nivel naţional, în condiţiile în care Japonia este singura ţară din G7 - grupul naţiunilor celor mai dezvoltate economic - care nu permite astfel de căsătorii.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri