VIDEO. Barviha, raiul dictatorilor din apropiere de Moscova

Data publicării:
barviha

Atenţia lumii întregi este de aproape o săptămână concentrată pe locul unde s-ar putea ascunde preşedintele demis al Ucrainei, Viktor Ianukovici. Ultimele speculaţii ale presei ruse îl localizează pe fostul lider de la Kiev într-un sanatoriu exclusivist de la marginea Moscovei. Scenariul acesta este întărit şi de faptul că Viktor Ianukovici a anunţat, potrivit RIA-Novosti, că vineri va susţine o conferinţă de presă din oraşul Rostov pe Don, din sudul Rusiei.

Luxul este la el acasă în Barviha, o mică localitate situată la numai 30 de minute de mers cu maşina de Piaţa Roşie din Moscova. Locul pare desprins din poveşti, în special datorită unei rezervaţii naturale de pini care înconjoară toată staţiunea.

La tot pasul găseşti vile luxoase, magazine cu cele mai exclusiviste şi rafinate mărci ale lumii, dar şi un sanatoriu, care de-a lungul timpului a devenit locul de recuperare preferat al oficialilor ruşi. Tot aici, preşedintele Rusiei are o casă de vacanţă.

În acest decor idilic s-ar fi refugiat şi fostul preşedinte ucrainean Viktor Ianukovici. Informaţia nu a fost confirmată oficial, dar un comunicat trimis presei de fostul lider de la Kiev lasă de înţeles că s-ar afla în Rusia. „Mă văd constrâns să le cer autorităţilor Federaţiei Ruse să îmi asigure protecţia personală în faţa acţiunilor desfăşurate de extremişti", a spus Viktor Ianukovici, preşedintele destituit al Ucrainei într-o declarație transmisă agențiilor ruse de presă.

Nu este singurul lider controversat care ar fi căutat un loc confortabil de exil. Aici, s-ar fi retras soţia şi mai mulţi membri ai familiei fostului preşedinte iugoslav Slobodan Miloșevici, dar şi foştii lideri ai Kîrgîzstanului şi ai Adjariei, Askar Akaiev şi respectiv Aslan Abașidze. În urmă cu doi ani, presa specula că tot aici s-ar fi refugiat, pentru câteva clipe de linişte departe de războiul civil din propria ţară, şi preşedintele Siriei, Bashar al-Assad.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...