VIDEO. Bătaie în parlamentul din Hong Kong. Un deputat a fost scos pe targă

Data publicării:
bataie parlament

S-au încins spiritele în Parlamentul din Hong Kong, între unii deputaţi prodemocrație și cei loiali Chinei.

Scandalul a pornit din cauza unui proiect de lege care ar extinde puterile Beijingului asupra fostei colonii britanice.

Cele două tabere au format comisii separate în sala de şedinţe, numai că nu a durat mult până când s-a ajuns la îmbrânceli şi injurii.

Un deputat a fost doborât la pământ și a fost scos pe targă, în timp ce alţii au suferit răni mai uşoare.

Proiectul care a aprins spiritele prevede ca guvernul din Hong Kong să extrădeze suspecţi către țări cu care nu are acorduri în acest sens, inclusiv către China.

Iniţiativa legislativă a provocat nemulţumiri profunde printre locuitorii Hong Kong-ului, care au protestat cu zecile de mii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri