VIDEO Primele mărturii ale militarilor americani din baza atacată de Iran. De unde știau că vor fi loviți și unde s-au adăpostit

Data actualizării: Data publicării:
US Marines Patrol Near Al Asad
Foto: GettyImages

Militarii americani de la baza aeriană Al-Asad din Irak știau că un atac iranian era iminent, așa că s-au putut adăposti cu două ore și jumătate înainte ca rachetele să lovească, relatează CNN.

Majoritatea trupelor fie au fost scoase din bază, fie s-au adăpostit în buncăre, cu puțin timp înainte ca rachetele iraniene să lovească, au relatat ofițeri din cadrul bazei pentru jurnaliștii CNN care au primit acces la Al-Asad.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Atacul a durat în jur de două ore, vizând doar zonele americane ale bazei aeriene, adică aproximativ un sfert din suprafața bazei irakiene.

Ofițerii spun că a fost o „minune” faptul că nu au existat victime, deoarece mai multe rachete au aterizat la doar câțiva metri de buncăre și de militarii al căror rol era esențial și au rămas la suprafață. Acestea sunt primele relatări ale militarilor de la Al-Asad în legătură cu atacul de marți noaptea. Ei știau că va avea loc un atac asupra bazei lor, dar nu știau care va fi natura atacului.

Primele rachete au lovit la ora locală 1:34 a.m., iar după o pauză de aproximativ 15 minute a urmat al doilea tir. Încă două runde au mai fost lansate în următoarele două ore. În zori, militarii au ieșit din buncăre și au văzut distrugerile provocate de rachete.

baza al asad captura cnn
Sursa: Captura CNN

Al-Asad a fost una dintre cele două pe bazele militare irakiene care adăpostea trupele americane atacate de iranieni, ca represalii pentru uciderea generalului Qassem Soleimani.

Președintele american Donald Trump a spus că Soleimani a pregătea „atacuri iminente și sinistre” asupra americanilor, deși nu a precizat când ar fi urmat să aibă loc acestea.

Premierul irakian, Adil Abdul Mahdi, declarase că Iranul a trimis Irakului un mesaj verbal oficial potrivit căruia un atac a început sau va începe în scurt timp, în base militare nespecificate unde se aflau trupe ale SUA.

Pe de altă parte, o sursă diplomatică arabă spus pentru CNN că Irakul a avertizat în prealabil SUA cu privire la „ce baze vor fi lovite” după ce oficialii iranieni le-au transmis informațiile.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Ce pofte are Hailey Bieber de când este însărcinată: „Nu aveți voie să judecați”
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...