VIDEO. Tragedie în Brazilia: Cel puţin opt persoane au murit după ce un balon cu aer cald a luat foc în aer

Data actualizării: Data publicării:
balon foc captura x
Foto: Captură video X

Cel puţin opt persoane au murit după ce un balon cu aer cald care transporta peste 20 de oameni a luat foc în aer, în sudul Braziliei, relatează The Guardian.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Imaginile postate pe reţelele sociale au arătat momentul în care balonul multicolor a căzut la pământ, cuprins de flăcări, în statul Santa Catarina, sâmbătă dimineaţa. Cel puţin doi dintre ocupanţii balonului pot fi văzuţi picând spre sol în timp ce focul se extinde. „Dumnezeule!”, se aude un martor strigând în timp ce coşul se prăbuşeşte spre sol.

Regiunea pitorească, plină de canioane, unde a avut loc accidentul – la 170 de mile de capitala statului, Florianópolis – este o destinaţie turistică importantă, cunoscută sub numele de „Cappadocia braziliană”, după regiunea din Turcia unde sunt populare excursiile spectaculoase cu baloane cu aer cald.

Guvernatorul statului Santa Catarina, Jorginho Mello, şi-a exprimat „consternarea” cu privire la incidentul care a avut loc în apropierea oraşului Praia Grande şi a declarat că echipele de salvare au fost trimise la faţa locului. „[Erau] 21 de persoane la bord – opt morţi şi 13 supravieţuitori”, a scris Mello pe X. Alte rapoarte au indicat că balonul transporta 22 de persoane.

Un ziar local, Jornal Razão, a declarat că incidentul s-a produs în jurul orei 7:00 dimineaţa, ora locală, când aproximativ 30 de baloane au decolat deasupra Praia Grande, supranumită „capitala canioanelor” a statului, relatează The Guardian, citată de News.ro.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„Când balonul a început să ia foc, oamenii s-au aruncat din el”, a declarat un martor pentru ziar. „Încercau să scape de flăcări.” 

„A fost o scenă disperată”, a declarat un alt martor, citat de ziar. „Am văzut unii aruncându-se din balon, iar alţii rămânând prinşi în foc.”

„Atmosfera din zona tragediei este una de dezastru total”, a scris unul dintre reporterii ziarului în reportajul său de la locul accidentului.

Jornal Razão a declarat că pilotul balonului – care se pare că se numără printre supravieţuitori – a declarat autorităţilor că incendiul a fost provocat de o torţă de rezervă care se afla în coşul balonului.

„Când a observat focul, pilotul a încercat să coboare rapid cu balonul. Când aerostatul s-a apropiat de sol, le-a cerut pasagerilor să sară. Unii au reuşit să sară şi au supravieţuit cu răni. Alţii, însă, nu au reuşit să iasă la timp”, a declarat pilotul, potrivit ziarului.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Brigitte Macron, divorţ de preşedintele Franţei, după întâlnirea cu Kate Middleton. Semnele care au prevăzut...
Digi FM
Monica Anghel, reacție după ce a fost victima unei fraude cu inteligență artificială: „Mi-au furat imaginea...
Pro FM
Cum arată vacanța perfectă pentru Andrea Bocelli și soția lui, Veronica: „Nu căutăm neapărat orizonturile...
Film Now
Cum arată actorul din Young Sheldon la 17 ani. A devenit faimos la 8 ani, vorbește mai multe limbi și are...
Adevarul
Scandal violent la o biserică din Republica Moldova. Motivul pentru care preotul a fost tras de păr și...
Newsweek
De ce pensiile speciale vor rămâne mai mari de 20.000 lei/lună? Ministrul justiției a făcut anunțul
ambulanta smurd
Tânăr electrocutat după ce a urcat pe un tren în Sectorul 1. El a vrut să experimenteze o scenă dintr-un joc...
Digi World
Cod roșu pentru organism. Cum îți poate afecta inima căldura extremă din timpul verii
Digi Animal World
Teroare pe străzile din Pakistan. Momentul când un leu de companie a evadat și a atacat o mamă și doi copii
Film Now
Logodnica lui Jason Statham, abdomen cu pătrățele, pe iaht, în Positano. Starul filmelor de acțiune, cum nu...
UTV
Marilu și-ar fi pierdut viza de Australia după ce Iustin a postat clipul controversat pe Instagram