„Vocea” Hamas este o femeie. Are 23 de ani și a studiat în Marea Britanie

Data publicării:
purtator de cuvant hamas

Isla al-Modallal şi-a propus să lanseze campanii de promovare a organizaţiei pe Twitter şi Facebook, pentru a explica politicile Hamas. Este o moderată, spre deosebire de cei care au ocupat anterior această funcţie: vorbeşte despre Israel, nu despre „entitatea sionistă", nu este membru al Hamas şi al niciunui alt partid politic şi spune că este purtător de cuvânt al palestinienilor, adică ar putea vorbi şi în numele guvernului rival palestinian din Cisiordania.

„Sunt aici pentru a vorbi presei internaţionale despre chestiunile palestiniene din Fâşia Gaza, dar şi despre situaţia din Ciosiordania şi Ierusalim”, a subliniat ea.

Meseria pe care a avut-o anterior o va ajuta, cu siguranţă. Tânăra a lucrat ca jurnalist şi prezentator de televiziune după ce şi-a încheiat studiile de media la Universitatea Islamică din Gaza. Nu crede că faptul că e femeie o va împiedica să îşi facă bine treaba. Mai ales că femeile palestiniene îşi asumă un rol activ în viaţa publică, susţine ea.

Isla al-Modallal are o fiică de 4 ani şi este divorţată. Reprezentanţii Hamas au spus că numirea ei are drept scop evidenţierea rolului femeilor palestiniene în viaţa publică. Hamas are un ministru femeie şi mai mulţi parlamentari. Cu toate aestea, mişcarea este criticată pentru că impune restricţii femeilor în a avea anumite profesii şi că face presiuni asupra acestora să poarte vălul islamic în public.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri