ZI ISTORICĂ: Papa Francisc s-a întâlnit cu Benedict al XVI-lea

Data publicării:
23032013 20m 20papi-56482

La zece zile de la alegerea sa, papa argentinian a mers cu elicopterul, sâmbătă la prânz, în satul în care Joseph Ratzinger s-a retras în linişte şi rugăciune de la demisia sa, la 28 februarie.

În pofida curiozităţii pe care o generează această întâlnire istorică, Vaticanul a prevăzut să comunice puţine informaţii. Ceea ce îşi vor spune papa emerit, în vârstă de 85 de ani, şi succesorul său cu nouă ani mai tânăr, va rămâne un secret.

Vaticanul a anunţat ora sosirii dar nu şi cea la care va pleca, semn că cei doi vor să îşi acorde suficient timp. Ei vor lua prânzul împreună.

Potrivit presei italiene, Benedict al XVI-lea ar fi redactat un memorandum de 300 de pagini pentru succesorul său.

Citiți și categoria specială:

Succesiune la Vatican

Cei doi ar urma să discute despre „Vatileaks”, dosarul scurgerii de documente confidenţiale, în privinţa căruia cardinalii la pensie au desfăşurat o anchetă paralelă şi au redactat un raport care nu a fost transmis decât noului papă, relatează Mediafax.

Înainte de a demisiona, Benedict al XVI-lea a dat asigurări în privinţa „supunerii sale necondiţionate” faţă de viitorul papă şi că se va retrage din lume, fără să mai aibă o viaţă publică.

De la alegerea sa, Jorge Bergoglio i-a telefonat de două predecesorului său, ultima dată marţi, cu ocazia zilei de Sfântul Iosif, care a fost chiar ziua în care a fost întronizat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri