Marea Britanie „nu exclude” trimiterea de avioane în Ucraina

Data publicării:
ben wallace
„Furia ucigașă” a guvernului israelian manifestată în Gaza va alimenta conflictul pentru încă 50 de ani, a avertizat fostul ministru britanic al Apărării, Ben Wallace. Foto: Profimedia Images

Ministrul britanic al Apărării, Ben Wallace, a vorbit joi despre posibilitatea ca Marea Britanie să trimită avioane de vânătoare Ucrainei. El nu exclude furnizarea acestora Kievului, dar avertizează totodată că nu este vorba de o „baghetă magică”, având în vedere timpul necesar pentru pregătirea piloţilor, relatează AFP.

„În problema avioanelor, am fost clar. Dacă există un lucru pe care l-am învăţat în ultimul an este de a nu acţiona în avans şi de a nu exclude nimic”, le-a spus Ben Wallace jurnaliştilor în marja unui summit al Parteneriatului Aukus cu Australia.

Kievul cere F-16 de fabricaţie americană pentru a ajuta la respingerea invaziei declanşate de Rusia împotriva Ucrainei.

SUA au indicat anterior că pentru moment nu iau în considerare livrarea de F-16 Ucrainei, dar alte ţări, cum ar fi Polonia, s-au arătat mai deschise în această problemă. „Sunt foarte deschis pentru a examina orice tip de sistem, nu doar avioane, pentru a aduce acest ajutor Ucrainei”, a declarat Ben Wallace. „Astfel de lucruri nu se întâmplă de la o zi la alta. Dar pot să spun că nu îi vom pune pe ucraineni în pericol”, a adăugat el.

Formarea piloţilor ucraineni „ar lua luni de zile”, astfel că „nu există o baghetă magică în acest conflict oribil”, a mai spus el.

Downing Street a părut până acum să excludă trimiterea de avioane de luptă Ucrainei. Aparatele Typhoon şi F-35 sunt „extrem de sofisticate şi este nevoie de luni pentru a învăţa să le pilotezi, credem că nu este practic să trimitem aceste avioane în Ucraina”, declarase marţi un purtător de cuvânt al premierului Rishi Sunak.

Marea Britanie a declarat luna trecută că intenţionează să trimită tancuri în Ucraina la sfârşitul lunii martie, după ce a devenit prima ţară care a promis blindate grele, respectiv 14 tancuri Challenger 2.

Editor : Loredana Bancăș

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
George Simion, demonstrație de putere în fața străinilor. Ce le-a promis liderul AUR
Digi FM
Ce avere are Maria Shriver. Câți bani ar fi primit după divorțul de Arnold Schwarzenegger
Pro FM
Eurovision 2025 începe fără România și Moldova. De ce nu participăm nici anul acesta
Film Now
Ella, fiica lui John Travolta, omagiu emoționant adus lui Kelly Preston, de Ziua Mamei. Actrița s-a stins din...
Adevarul
Un clip cu poziția în care dormea un pasager în avion a devenit viral pe TikTok. „A fost așa în timpul unui...
Newsweek
OFICIAL 2.000.0000 pensionari iau 700 lei în plus la pensie după 1 iulie. Ce poți plăti cu ei?
Digi FM
Nicușor Dan și-a arătat diploma de Bacalaureat, după viralizarea unei imagini false. Ce note a luat la examene
Digi World
"Nu e de glumit. Intoxicația cu apă poate fi fatală!". Primele simptome și ce să faci dacă o persoană se...
Digi Animal World
Acest câine are un nume absolut hilar: „Mama mea refuză să-mi plimbe câinele pentru că numele lui e prea...
Film Now
Tom Cruise cheltuie sume uriașe pentru a o impresiona pe Ana de Armas: „A plătit peste 8.600 de lire doar ca...
UTV
Robbie Williams i-a cântat în genunchi Mădălinei Ghenea, la petrecerea unui miliardar italian