Mark Zuckerberg "așteaptă cu sufletul la gură" confruntarea cu Elon Musk. Când s-ar putea lupta cei doi miliardari

Data actualizării: Data publicării:
profimedia-0784758083
Mark Zuckerberg și Elon Musk, gata de confruntarea în cușcă.

Șeful Meta, Mark Zuckerberg, a declarat că "așteaptă cu sufletul la gură" lupta în cușcă cu rivalul Elon Musk. Într-o postare pe Threads, noua sa rețea socială, Zuckerberg a scris că a propus data de 26 august pentru confruntare. Zuckerberg, care i-a replicat lui Elon Musk că este "pregătit de luptă", după ce acesta a scris pe propria-i platformă X că "se antrenează", nu a primit însă niciun răspuns de la rivalul său, transmite BBC.

Întrebat de un utilizator al Threads dacă data luptei a fost stabilită de comun acord, Zuckerberg a răspuns că "finanțarea ei este asigurată", făcând o ironie la adresa declarațiilor lui Elon Musk din 2018, când a vorbit despre preluarea Tesla, dar tranzacția nu s-a mai realizat, iar Musk a trebuit să se retragă de la conducerea Tesla și a avut de plătit o amendă de 20 de milioane de dolari către Autoritatea de supraveghere a piețelor financiare din SUA.

Însă Musk a stârnit și mai multă confuzie cu privire la data exactă a confruntării, spunând că este "în continuă schimbare", deoarece ar trebui să treacă printr-o serie de intervenții chirurgicale.

Cei doi miliardari s-au încurajat reciproc în ultimele luni, Elon Musk chiar scriind că lupta lor va fi transmisă live pe platforma X, cunoscută anterior sub numele de Twitter.

El a precizat că toate încasările din meci vor merge către organizații caritabile care sprijină veteranii.

Când un utilizator X l-a întrebat care este scopul acestui meci, Musk a răspuns: "Este o formă civilizată de război. Bărbaților le place războiul".

De asemenea, Zuckerberg a răspuns pe un ton amuzat despre intenția lui Musk de a transmite lupta pe X, scriind: "Nu ar trebui să folosim o platformă mai fiabilă, care chiar poate strânge bani pentru caritate?"

Miza este aparent mare după ce Meta, care deține și Instagram și Facebook, a lansat Threads la începutul lunii iulie, atrăgând peste 100 de milioane de înscrieri în câteva zile.

Cu toate acestea, Zuckerberg a declarat ulterior că platforma a pierdut mai mult de jumătate din utilizatori până la sfârșitul lunii trecute.

Nici platforma rivală, X, nu are mai mult succes, confrutându-se cu nenumărate critici și probleme mediatice de când Musk a preluat compania și a făcut o serie de schimbări.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri