Maroc s-a închis pentru două săptămâni. Românii care sunt acolo în vacanță nu mai au cu ce să se întoarcă în țară și cer ajutor

Data actualizării: Data publicării:
Bărbat cu mască de protecție în Marrakesh
Marocul impune noi restricții anti-Covid din cauza variantei Delta. Foto; Profimedia Images

Autoritățile din Maroc au decis, de la miezul nopții, să suspende pentru o perioadă de două săptămâni zborurile comerciale de pasageri către și dinspre Regatul Maroc, anunță Ambasada României în respectiva țară. Situația este dificilă pentru românii care au rămas blocați acolo. 

UPDATE 13.20. "Rugăm, de urgență, cetățenii românii care nu și-au rezolvat situația revenirii în România să ne contacteze. Avem nevoie de o situație foarte precisă pentru a examina toate posibilitățile de întoarcere în țară (nume, prenume, date de contact, localitatea în care vă aflați în prezent). Aceste coordonate le așteptăm pe e-mail (rabat.cons@mae.ro), sms sau WhatsApp la nr 00212664462743.

Persoanele care ne trimit aceste date vor fi recontactate operativ de ambasadă pentru informații actualizate.

Vă informăm, de asemenea, că Ambasada a creat un grup de WhatsApp cu informații utile în acest sens", a transmis Amabasada României în Maroc.

UPDATE 11.15.72 de români au cerut ajutorul Ambasadei României în Maroc, după ce au aflat că zborurile de întoarcere în țară, din următoarele zile, au fost anulate. Marocul a suspendat toate zborurile, de la miezul nopții, ca măsură de precauție după apariția variantei mutante a SARS-COV2 - Omicron care se răspândește extrem de rapid.

MAE a transmis, marți, că autoritățile permit în mod excepțional unele zboruri și a anunțat care sunt companiile care le mai operează.

UPDATE 9.55. Ministerul de Externe a comunicat pentru Digi24 că se ocupă de situația românilor blocați în Maroc.

Ambasada din Rabat are în atentie 22 de persoane din Marakkesh al căror zbor Ryanair a fost anulat și care au opțiunea să zboare de la Rabat. Potrivit sursei citate, sunt curse și locuri disponibile atât la Ryanair, cât și la alte companii.


Măsura a fost luată din cauza noii variante Omicron.

Decizia a intrat în vigoare la ora 23.59, potrivit anunțului postat pe pagina de Facebook a ambasadei. Măsura este valabilă până la 13 decembrie 2021, la ora 23:59.

"Pentru a putea părăsi teritoriul marocan în această perioadă, invităm cetățenii români din Maroc, care aveau aranjamente de călătorie deja perfectate, să țina legătura direct cu companiile aeriene respective pentru a obține informații cu privire la zborurile speciale care vor opera pe durata suspendării zborurilor comerciale obișnuite.

Situația epidemiologică va fi periodic evaluată de autoritățile marocane în vederea adoptării, respectiv actualizării măsurilor care se vor impune.

Rugăm cetățenii români care se află în Maroc și au dificultăți să revină în țară în perioada imediat următoare să contacteze consulul Ambasadei României la Rabat la nr de telefon 00212664462743 sau e-mail (rabat.cons@mae.ro) sau să ne transmită coordonatele (tel, e-mail) la care pot fi contactați", a anunțat Ambasada României în Maroc.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

La anunțul de pe Facebook al ambasadei, mai mulți români au cerut ajutor să se găsească o soluție pentru ca ei să se poată întoarce în țară.

Mai multe familii sau grupuri au spus că sunt acolo în vacanță și că zborurile le-au fost anulate. 

"Putem ajunge oriunde în Maroc (pe orice aeroport) dacă se organizează un zbor. Zborul nostru care ar fi trebuit să fie pe 5 decembrie a fost anulat și nu avem nicio opțiune de a pleca. Am contactat compania aeriană. Deși pretind că operează câteva zboruri în continuare, le anulează pe măsură ce se apropie data zborului. Vă rog să ne ajutați să ajungem în țară pentru că am rămas fără opțiuni", este unul dintre mesaje.

Pe grupul Izolați în Maroc, deschis special pentru această situație, românii povestesc experiențele prin care trec și caută soluții împreună.

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri