Mărturia unui soldat rus: Comandanții se drogau cu calmante și își trimiteau oamenii sub tirul mortierelor ucrainene

Data actualizării: Data publicării:
Soldat rus în Ucraina.
Soldat rus în Ucraina. Foto: Profiemdia Images

Un soldat rus capturat de forțele ucrainene a povestit pentru CNN că comandanții săi din Ucraina luau medicamente cu pumnul și dădeau ordine fără sens care au pus viața soldaților în pericol.

Comandanții trimiteau soldați sub tirul mortierelor, după ce se drogau cu prea multe calmante, a spus prizonierul, identificat drept Slava.

El a povestit cum a trecut prin cratere și a sărit peste bucăți de cadavre în mijlocul bombardamentelor ucrainene, înainte de a fi capturat într-o groapă, la sud de Bahmut.

CNN l-a intervievat pe Slava și pe alți doi soldați ruși în prezența militarilor ucraineni.

Prizonierii nu păreau să vorbească sub presiune și nu și-au folosit numele reale pentru a evita „posibile consecințe negative la întoarcerea lor în Rusia”.

Slava și Anton, un alt soldat, au spus că au avut doar două săptămâni de antrenament, de bază înainte de a fi trimiși pe front.

„Aveam moralul scăzut”, a adăugat Slava.

Mai multe relatări din ultimul an și jumătate au evidențiat moralul scăzut în rândul trupelor ruse, inclusiv scrisorile lăsate în urmă de rușii care s-au retras și care care detaliază „epuizarea morală” și „înrăutățirea” stării lor de sănătate.

De asemenea, mai mulți soldați ruși s-au plâns de incompetența comandanților lor.

Atât Slava, cât și Anton, care au fost recrutați din închisoare, au spus că tot ce știau despre război provenea din presa rusă, strâns controlată de președintele Vladimir Putin.

Anton a povestit, de asemenea, că plănuia să se sinucidă când soldații ucraineni au ajuns la el, deoarece se aștepta să fie torturat sau executat.

„Am vrut să mă împușc, dar nu am putut”, a spus el.

Anton și Slava sunt doi dintre cei opt soldați ruși deținuți de Brigada a treia de asalt ucraineană într-o închisoare improvizată din estul Ucrainei. Prizonierii sunt ținuți în celule mici, fără ventilație naturală sau lumină solară, dar cu acces la hrană, apă și țigări.

Ucrainenii vor să-i predea rușilor în cadrul unui schimb de prizonieri, dar nu au mari speranțe. Majoritatea rușilor capturați sunt foști deținuți, aduși în prima linie sub conducerea „Furtunii Z”, o unitate a Ministerului rus al Apărării care acordă amnistie condamnaților dacă aceștia sunt de acord să lupte șase luni în Ucraina.

„Pentru guvernul rus, nu valorează prea mult”, spune un soldat ucrainean poreclit „bunicul”. El este responsabil de închisoarea improvizată și spune că în ultimele șase luni a primit condamnați ruși cu povești similare, spre deosebire de veteranii pe care ucrainenii i-au capturat în luptă anul trecut.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
De ce Regele Charles ține mereu mâinile în buzunar sau la spate. Își ascunde degetele?
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Pensie cu 1.400 lei mai mare la recalcuare, deși s-a pensionat la doar 59 ani. Câte puncte bonus are
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez, detaliul care amplifică zvonurile privind divorțul de Ben Affleck: „Lipsă de integritate și...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...