Masca redevine obligatorie în spațiile închise în Israel, la nici două săptămâni după ce măsura a fost eliminată

Data publicării:
Oameni în autobuz cu măști de protecție
Masca redevine obligatorie în spațiile închise în Israel. Foto: Profimedia

Israelul a anunţat vineri că reintroduce obligativitatea purtării măştii în locurile publice închise, la nici două săptămâni după ce măsura a fost eliminată. Măsura vine după ce Israelul a înregistrat o creştere a numărului de cazuri de persoane infectate cu COVID-19.

„Din cauza creşterii numărului de infectări, Ministerul Sănătăţii a anunţat că începând de astăzi, 25 iunie, la prânz (09:00 GMT), vor fi necesare măştile în toate locurile care nu sunt la exterior, cu excepţia locuinţelor", a precizat ministerul într-un comunicat.

În plus, israelienii sunt sfătuiţi să poarte o mască sanitară în timpul marilor adunări în aer liber, „de exemplu în timpul evenimentelor legate de Pride Parade care va avea loc în acest week-end", a declarat ministerul cu referire la marşul organizat la Tel-Aviv vineri după-amiază, la care sunt aşteptaţi mii de oameni.

Copiii cu vârsta sub şapte ani, persoanele cu dizabilităţi şi cei care practică un sport sunt scutiţi de obligaţia de a purta o mască în interior, scrie Agerpres.

Premierul israelian Naftali Bennett a avertizat miercuri că, dacă peste 100 de cazuri noi de coronavirus vor fi înregistrate zilnic timp de o săptămână, purtarea unei măşti va fi din nou obligatorie.

Începând de luni, autorităţile sanitare au înregistrat zilnic peste 100 de noi pacienţi cu COVID-19.

Israelul a anunţat miercuri că amână redeschiderea teritoriului său pentru turişti "din cauza îngrijorărilor cu privire la posibila răspândire a variantei Delta" a coronavirusului.

Peste cinci milioane din cei 9,3 milioane de israelieni (55% din populaţie) au primit două doze de vaccin anti-COVID-19.

În total, au fost raportate peste 840.000 de contaminări de la începutul pandemiei în Israel, între care 6.428 de decese asociate COVID-19.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...