Un medic american de 34 de ani a fost ucis în Bahmut, în timp ce ajuta civili ucraineni

Data actualizării: Data publicării:
Pete Reed, medic voluntar, ucis în Bahmut.
Pete Reed, medic voluntar, ucis în Bahmut. Foto: Twitter

Pete Reed, un medic american, a fost ucis în timp ce lucra pe linia frontului în Ucraina, la doar câteva săptămâni după sosirea în țară. În vârstă de 34 de ani, Reed a fost ucis joi în timp ce ajuta la evacuarea civililor, după ce vehiculul său a fost lovit de o rachetă în Bahmut, orașul din est, devenit un focar de lupte aprige, potrivit unui comunicat al Global Response Medicine, grupul de ajutor umanitar pe care l-a fondat.

Potrivit Kyiv Independent, bombardamentele au rănit aproximativ cinci persoane. În ultimele săptămâni, Bahmut și orașul învecinat Soledar au fost ținta bombardamentelor și atacurilor la sol din partea trupelor ruse și a mercenarilor Wagner.

Reed, un veteran al marinei americane, a fost „ucis în timp ce acorda ajutor” într-o misiune cu o altă organizație, a declarat GRM într-o declarație postată pe rețelele de socializare, scrie CNN. „Ieri, fondatorul GRM, Pete Reed, a fost ucis la Bahmut, Ucraina. Pete a fost piatra de temelie a GRM, fiind președinte al Consiliului de Administrație timp de 4 ani. În ianuarie, Pete a renunțat la GRM pentru a lucra cu Global Outreach Doctors în misiunea lor din Ucraina și a fost ucis în timp ce acorda ajutor”, potrivit unei postări distribuite pe Instagram.

„Acesta este o reamintire clară a pericolelor cu care se confruntă salvatorii din zonele de conflict în timp ce deservesc cetățenii prinși în focul încrucișat. Pete avea doar 34 de ani, dar a trăit o viață în serviciul altora, mai întâi ca marin american decorat și apoi ca voluntar. GRM se va strădui să-i onoreze moștenirea și serviciul altruist pe care l-a practicat”, se arată în comunicat.

Un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA a confirmat „decesul recent al unui cetățean american în Ucraina” atunci când i-a fost solicitat un comentariu. „Suntem în legătură cu familia și oferim toată asistența consulară posibilă”, a spus purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat. „Din respect pentru intimitatea familiei în această perioadă dificilă, nu mai avem nimic de adăugat.”

Reed și-a început cariera umanitară după ce Superstorm Sandy a lovit statul său natal, New Jersey, potrivit paginilor de biografie de pe site-urile Global Response Medicine și Global Outreach Doctors. Reed a condus echipe medicale în timpul Bătăliei pentru Mosul din Irak, tratând peste 10.000 de pacienți cu traumatisme, potrivit sursei citate.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Ce pofte are Hailey Bieber de când este însărcinată: „Nu aveți voie să judecați”
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...