Mesajul transmis lumii de cuplul Biden, la sosirea în Europa. Ce scria pe sacoul purtat de Prima Doamnă
Data actualizării: Data publicării:
Președintele SUA și Prima Doamnă se află în vizită în Europa. Mesajul de pe sacoul lui Jill Biden, la întâlnirea cu premierul Marii Britanii. Foto: Profimedia Images
Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care îl însoţeşte pe preşedintele Joe Biden în vizita sa în Europa, a ales să transmită lumii un mesaj într-un mod inedit. Aceasta a purtat la întâlnirea cu premierul Marii Britanii un sacou pe spatele căruia scria "LOVE" (Dragoste - n.r.).
"Ei bine, cred că aducem dragoste din America", a spus Jill Biden despre cuvântul scris cu litere mari pe blazerul său negru.
"Aceasta este o conferinţă globală şi încercăm să aducem unitate pe glob, şi cred că e nevoie acum ca oamenii să simtă un sentiment de unitate din partea tuturor statelor şi să simtă o speranţă după acest an de pandemie", a explicat Prima Doamnă a Statelor Unite.
Președintele Joe Biden, maraton de vizite în Europa
Prima deplasare externă a lui Joe Biden l-a adus în Marea Britanie pentru un summit G7 în Cornwall, în extremitatea sud-vestică a Angliei. Înaintea reuniunii, el s-a întâlnit joi pentru discuţii cu premierul Boris Johnson, în staţiunea litorală Carbis Bay.
"E superb, nu vreau să mai plec acasă", s-a arătat încântat Biden de peisajul marin, în timp ce se plimba împreună cu soţia sa şi cuplul britanic.
"I-am spus prim-ministrului că avem ceva în comun: amândoi ne-am însurat peste statutul nostru", le-a relatat Biden reporterilor după ce el şi Jill s-au întâlnit cu Boris Johnson şi soţia acestuia, Carrie, proaspăt căsătoriţi luna trecută.
Boris Johnson a răspuns glumind: "Nu o să-l contrazic pe preşedinte în privinţa asta sau în oricare alta".
Biden participă la Summit-ul NATO, la G7, se întâlnește cu Regina și cu Putin
Summitul G7 va ţine de vineri până sâmbătă, după care perechea Biden va fi invitată la ceai de regina Elisabeta a II-a, la castelul Windsor, înainte ca preşedintele american să se îndrepte spre summitul NATO de la Bruxelles şi întrevederea cu omologul rus Vladimir Putin la Geneva.
"Cred că este atât de bine pregătit. Studiază de săptămâni, a lucrat până astăzi", le-a spus Jill Biden reporterilor despre pregătirile soţului ei. 'Lui Joe îi place politica externă. Acesta e punctul lui forte', a adăugat Prima Doamnă.
Întrebată dacă Joe este pregătit pentru întâlnirea cu Putin, ea a răspuns: "O, Doamne. Este supra-pregătit".
Jill Biden nu este prima soţie a unui preşedinte american care apelează la o jachetă inscripţionată pentru a transmite un mesaj. Soţia lui Donald Trump, Melania, a purtat o haină pe care scria 'Chiar nu-mi pasă, dar vouă?', pentru o vizită la un adăpost pentru copii migranţi în Texas, în 2018.
Nouă ne pasă ca datele tale personale să rămână confidențiale
Noi și partenerii noștri 136 stocăm și/sau accesăm informații pe dispozitivul dvs., precum identificatorii cookie unici pentru prelucrarea datelor cu caracter personal. Puteți accepta sau gestiona alegerile dvs. făcând clic mai jos sau în orice moment, pe pagina cu politica de confidențialitate. Aceste alegeri vor fi raportate partenerilor noștri și nu vă vor afecta navigarea.Mai multe detalii
Noi si partenerii nostri (retelele de socializare si agentiile de publicitate partenere, precum si furnizorii nostri de servicii de date analitice) prelucram date pentru a permite website-ului sa functioneze, pentru a personaliza continutul si anunturile publicitare afisate in functie de interesele si/sau profilul dvs., pentru a va oferi functionalitati aferente retelelor de socializare si pentru a analiza traficul pe website. Beneficiati de drepturile prevazute de art. 15-22 din GDPR in legatura cu prelucrarea datelor cu caracter personal. Aceste drepturi pot fi exercitate prin modalitatea indicata aici. Prin click pe “ACCEPT TOATE”, acceptati folosirea tuturor Tehnologiilor de tip Cookie, care implica inclusiv acceptul dvs. cu privire la stocarea/accesarea informatiilor de catre Vendor-ii cu care colaboram. Prin click pe “VREAU SA MODIFIC SETARILE INDIVIDUAL” puteti schimba preferintele in mod individual, mai putin cele legate de cookie strict necesare pentru functionarea website-ului.
Atât noi, cât și partenerii noștri prelucrăm datele pentru a oferi:
Stocarea și/sau accesarea informațiilor de pe un dispozitiv. Utilizarea profilurilor pentru selectarea conținutului personalizat. Dezvoltarea și îmbunătățirea serviciilor. Măsurarea performanței reclamelor. Utilizarea profilurilor pentru selectarea publicității personalizate. Crearea profilurilor de conținut personalizat. Crearea profilurilor pentru publicitate personalizată. Măsurarea performanței conținutului. Înțelegerea publicului prin statistici sau combinații de date din surse diferite. Utilizarea de date limitate pentru a selecta publicitatea. Utilizarea datelor limitate pentru a selecta conținutul. Date precise de geolocație și identificarea prin scanarea dispozitivului.