Mii de polonezi au ieșit în stradă în Varşovia, după ce fostul papă Ioan Paul al II-lea a fost acuzat că a ascuns fapte de pedofilie

Data publicării:
Mii de polonezi au ieșit în stradă în Varşovia, după ce fostul papă Ioan Paul al II-lea a fost acuzat că a ascuns fapte de pedofilie
Mii de polonezi au ieșit în stradă în Varşovia, după ce fostul papă Ioan Paul al II-lea a fost acuzat că a ascuns fapte de pedofilie. Foto: Profimedia

Mii de polonezi au manifestat duminică pentru a apăra reputaţia fostului papă Ioan Paul al II-lea, acuzat recent că ar fi ascuns fapte de pedofilie în timp ce era arhiepiscop, într-o ţară profund ataşată credinţei catolice.

Câteva zeci de mii de polonezi călare, în costume istorice sau pur şi simplu arborând drapelul alb-galben al Vaticanului ori pe cel alb-roşu au Poloniei au luat parte în capitala ţării, Varşovia, la "Marşul naţional pentru papa", decedat în aprilie 2005.

Marşul a fost organizat de grupări catolice cu sprijinul guvernului şi al partidului naţionalist populist aflat la guvernare (Lege şi Justiţie, PiS), iar între participanţi s-a numărat inclusiv ministrul apărării, Mariusz Blaszczak, scrie Agerpres.

"Trecem peste această încercare arătând adevărul, care trebuie să se opună minciunilor, calomniilor şi insultelor", a transmis pe Twitter premierul Mateusz Morawiecki.

"Îi mulţumim Domnului pentru acest dar incomensurabil care a fost şi rămâne Papa polonez pentru Biserică, pentru Polonia şi pentru lume. (...) Luăm poziţie în apărarea onoarei şi bunei sale reputaţii", a afirmat la rândul său liderul PiS, Jaroslaw Kaczynski, într-o scrisoare adresată membrilor partidului, cu câteva luni înainte de alegerile legislative din Polonia.

În acelaşi timp, duminică, la Lodz (centru) o statuie a Papei Ioan Paul al II-lea a fost vandalizată cu vopsea roşie, iar pe soclu a apărut inscripţia "Maxima culpa" ("cea mai mare vină") - în referire la cartea jurnalistului Ekke Overboek "Maxima culpa. Jean Paul II ştia", apărută recent în Polonia şi care, împreună cu un reportaj similar pe canalul comercial TVN, a susţinut că viitorul papă a ascuns cazuri de pedofilie, declanşând o intensă dezbatere între putere şi Biserică, pe de o parte, şi liberali şi stânga pe de altă parte.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mirabela Grădinaru, jignită de o artistă celebră din România. Ce a putut să spună despre prima doamnă a...
Digi FM
Dur pe ecrane, fără "armură" acasă. Dwayne Johnson s-a lăsat pe mâna fiicelor sale, care l-au machiat cu mult...
Pro FM
Sharon Osbourne, de neconsolat, în timp ce își ia adio de la sufletul ei pereche. Ozzy, înmormântat în orașul...
Film Now
Tom Cruise, relație complicată cu tatăl lui, care a murit de tânăr: Era un laș, un comerciant al haosului
Adevarul
Un puzzle preistoric se apropie de rezolvare: Cine a ridicat cu adevărat minunea arheologică Stonehenge?
Newsweek
CSM anunță „nucleara" pe pensiile speciale. Refuză tăierile de 10.000 lei. Dan și Bolojan, la zid
Digi FM
O familie de români din Spania şi-a pierdut toţi cei trei copii într-un accident de maşină. Cel mai mic...
Digi World
Un nou trend japonez de fitness promite să adauge până la 7 ani în plus speranței de viață. Poate fi o...
Digi Animal World
Momentul când o femeie este atacată de un roi de albine. A fost salvată de un instalator: „Mi-am amintit de...
Film Now
Surpriză uriașă. O continuare a uneia dintre cele mai îndrăgite comedii romantice, în discuții. Celine Song...
UTV
Cheloo, mesaj video după testul pozitiv pentru droguri: „Trăiesc o mizerie foarte bine pusă la punct”