Mike Pence îl atacă pe Donald Trump: Critici dure privind tarifele și relația cu Putin

Data publicării:
mike pence donald trump
Mike Pence a fost vicepreședintele SUA în primul mandat de președinte al lui Donald Trump. Sursa foto: Profimedia Images

Fostul vicepreşedinte american Mike Pence critică politica actualei administraţii a lui Donald Trump a taxelor vamale care, în opinia sa, ar putea să aducă inflație în Statele Unite şi să bulverseze economia americană.

Noile măsuri economice riscă, în opinia sa, să antreneze „inflaţia” şi să dăuneze „consumatorilor şi până la urmă economiei americane”. Donald Trump a impus, după ce a revenit la Casa Albă, în ianuarie, taxe vamale manorităţii partenerilor comerciali ai Statelor Unite, cu scopul de a repara ceea ce consideră drept practici comerciale ”neloiale”.

Președintele SUA a început negocieri cu omologul său rus Vladimir Putin cu scopul de a pune capăt Războiului din Ucraina, însă făsă să reuşească până în prezent să obţină concesii majore din partea liderului de la Kremlin.

„Dacă ultimii trei ani ne-au învăţat ceva este că Vladimir Putin nu vrea pacea. El vrea Ucraina”, a denunţat luni Mike Pence.

Când s-a stricat prietenia cu Trump

După ani de loialitate neclintitiă faţă de Donald Trump, Mike Pence a schimbat tonul în urma luării cu asalt a Capitoliului, la 6 ianuarie 2021. Fostul vicepreşedinte republican (2017-2021) a decis să-l înfrunte pe Donald Trump în alegerile primare republicane din 2024, după care s-a retras.

Într-un interviu acordat luni CNN, Mike Pence nu şi-a cruţat fostul şef. El l-a criticat pentru că i-a graţiat pe aproape toţi cei care au luat cu asalt Capitoliul.

„Am fost profund dezamăgit să-l văd pe preşedintele Trump graţiind persoane care au comis violenţe împotriva forţelor de ordine în acea zi”, a declarat el.

Un evanghelist şi un opozant aprig al avortului, el a declarat însă că este „mândru de bilanţul administraţiei Trump-Pence”. „N-am vorbit niciodată unul mai tare ca celalălat până în aceste zile sumbre de la sfârşit”, a declarat el.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce este încălzirea stratosferică timpurie. Fenomenul rar aduce frig extrem
Digi FM
Singurul supraviețuitor al tragediei aviatice din India, declarații sfâșietoare: „Nu sunt fericit, viața mea...
Pro FM
Dua Lipa este „cea mai frumoasă femeie din lume”. Logodnicul ei, un actor în vogă la Hollywood, dezvăluie...
Film Now
Jennifer Lawrence rupe tăcerea despre scenele nud din Die My Love: „Sarcina a eliminat toată anxietatea”
Adevarul
Bărbat din Bihor condamnat la 12 ani de închisoare pentru că și-a lovit vecinul cu mașina, în timp ce acesta...
Newsweek
DOCUMENT Care e cea mai mare creștere de pensie de la Mica Recalculare? Cât a muncit pensionarul?
Digi FM
Oana Roman s-a trezit cu polițiști la ușă, după o plângere făcută de câțiva oameni de pe internet: "Numele...
Digi World
Top cinci plante care purifică aerul și previn mucegaiul din casă. Metodele naturale pentru un interior curat...
Digi Animal World
Crocodil uriaș, filmat cu un câine în gură într-un canal din Florida: „Cea mai mare teamă s-a adeverit”
Film Now
Prietenia lor se întinde pe decenii. Johnny Depp și Al Pacino au făcut atmosferă pe covorul roșu la premiera...
UTV
Dana Nălbaru, fosta solistă Hi-Q, revine în muzică. Noua piesă e compusă „din dragoste pentru Dumnezeu”