Milioane de oameni, inclusiv copii, sunt expuși la febră tifoidă sau hepatită din cauza inundațiilor devastatoare din Pakistan

Data publicării:
inundatii in pakistan
Inundațiile au ucis cel puțin 400 de persoane și au rănit alte câteva sute în Pakistan. Foto: Profimedia

Milioane de oameni, inclusiv copii, sunt expuşi în faţa riscurilor medicale cauzate de boli care sunt transmise prin apă în regiunile din Pakistan afectate recent de inundaţii severe, au anunţat oficialii şi medicii locali luni, după ce bilanţul ploilor torenţiale înregistrate în ultimele săptămâni în această ţară a depăşit pragul de 400 de victime, informează agenția germană de presă DPA.

Cel puţin 1 milion de persoane, din care jumătate sunt copii cu vârste sub cinci ani, au fost deja tratate pentru diaree, febră tifoidă, hepatită, gastroenterită şi infecţii cu viermi paraziţi în provincia Sindh din sudul Pakistanului, a anunţat ministrul regional al Sănătăţii, Azra Fazal.

Medicii din armată şi de la mai multe organizaţii de caritate au amenajat spitale de campanie în provincia Balochistan din sud-vestul ţării pentru a trata pacienţi cu simptome ale unor boli care sunt transmise prin apă, a spus Farah Shah, purtător de cuvânt al guvernului acestei provincii, citat de Agerpres.

"Pacienţii vin în grupuri mari. Numărul lor ar putea ajunge la câteva milioane", a mai adăugat oficialul pakistanez.

Provinciile Sindh şi Balochistan au fost afectate de viituri şi inundaţii severe după ploile torenţiale - cele mai puternice din istoria înregistrărilor meteorologice locale - care s-au abătut recent asupra acestei ţări din Sudul Asiei, în contextul îngrijorărilor tot mai mari legate de schimbările climatice.

Ploile şi inundaţiile au ucis 434 de oameni, au avariat peste 36.000 de case şi aproximativ 1.000 de kilometri de drumuri, lăsând milioane de oameni fără locuinţe sau blocaţi în sate izolate, a anunţat Agenţia pentru gestionarea dezastrelor naturale din Pakistan.

Citește și: Pakistanezii sunt îndemnați să bea mai puțin ceai pe zi, pentru a face față crizei economice puternice

Aproximativ 3 milioane de persoane, majoritatea copii, mor în Pakistan în fiecare an din cauza bolilor transmise prin apă, potrivit Asociaţiei Medicilor din Pakistan (PMA).

"Acest număr ar putea să crească dincolo de imaginaţia noastră în acest an", a declarat secretarul general al PMA, Qaiser Sajjad.

Experţii atribuie ploile şi inundaţiile severe efectelor provocate de schimbările climatice, iar unii dintre ei au avertizat că Pakistanul va continua să se confrunte şi mai mult cu astfel de fenomene în perioada viitoare dacă nu vor fi întreprinse acţiuni concrete.

Citește și: Focar mortal de holeră în Pakistan, unde au fost 51 de grade Celsius. Mii de oameni infectați după ce au băut apă contaminată

 

Editor : Marco Badea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Chris Pratt, devastat de moartea dublurii sale. Cascatorul Tony McFarr a fost găsit mort în casă: „A fost o...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...