Ministrul danez al Apărării îşi va relua atribuţiile după o jumătate de an de pauză generată de surmenaj

Data publicării:
Jakob Ellemann-Jensen cu ochelari iese din cabina vot
Jakob Ellemann-Jensen, ministrul danez al apărării, și-a luat o jumătate de an pauză din cauza stresului. Foto: Profimedia

Ministrul danez al Apărării, Jakob Ellemann-Jensen, care deţine şi funcţia de vicepremier, a anunțat că îşi va relua atribuţiile la 1 august, după aproape şase luni de pauză generată de surmenaj. El spune că pauza era „pur şi simplu necesară pentru sănătatea” lui.

„După ce m-am consultat cu medicii şi cu psihologii cu care discut, am decis să revin pe 1 august, data reluării activităţii politice”, a scris el pe Facebook, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de Gestionați preferințele – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Ellemann-Jensen, care conduce de asemenea partidul liberal Venstre, a luat o pauză la începutul lui februarie, la nici două luni de la formarea inedită a unui guvern centrist sub conducerea social-democratei Mette Frederiksen.

„Decizia de a lua un concediu medical a fost în acelaşi timp foarte simplă şi foarte dificilă. Simplă pentru că era pur şi simplu necesară pentru sănătatea mea. Aveam impresia că îmi va exploda capul şi nu puteam sta în picioare”, a scris Jakob Ellemann-Jensen, parlamentar din 2011.

„Infinit de dificilă pentru că ideea de a înfrunta problemele şi de a nu renunţa niciodată este la mine una înnăscută. De aceea, am ignorat prea multe semne de stres”, a declarat Ellemann-Jensen, 49 de ani, recunoscând că a fost vorba de o „greşeală”, el nefiind „nici primul şi nici ultimul care a comis-o”.

În lipsa sa, el a fost înlocuit la Ministerul Apărării de ministrul economiei, Troels Lund Poulsen.

În Danemarca, autorităţile sanitare estimează că 29% dintre adulţi suferă de stres sever.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Gafa făcută de Macron la întâlnirea cu Kate! Nu a mai avut ochi pentru altcineva. Brigitte nu a fost deloc...
Digi FM
Cine este Dacian Dragoș, noul judecător CCR numit de Nicușor Dan. A fost implicat în litigiul de la Roșia...
Pro FM
Elena Gheorghe, mesaj emoționant la aniversarea a 13 ani de căsnicie: „Dragostea nu s-a stins, s-a așezat...
Film Now
Regizorul James Gunn l-a reconstruit pe Superman pentru marile ecrane: Am simţit presiunea mereu. A fost o...
Adevarul
Cum a ajuns un bărbat crescut în SUA să fie deportat într-un loc pe care nu-l cunoaște: „Nu aparțin acestui...
Newsweek
Bolojan anunță ce categorii de pensionari pierd bani la pensie, din septembrie. „E o inechitate”
Digi FM
Macron, ignorat din nou de soția sa, în timp ce-i oferă mâna la coborârea din avion. Cuplul prezidențial...
Digi World
De ce nu e deloc o idee bună să te culci cu părul ud. Riscurile despre care experții avertizează
Digi Animal World
Cinci papagali, recent donați la o grădină zoologică din Anglia, au înjurat vizitatorii. Angajații, nevoiți...
Film Now
James Gunn: Este o prostie să crezi că „Superman” va fi un eșec dacă nu va face 700 de milioane de dolari
UTV
Lino Golden și Delia au divorțat la un an de la căsătorie