Ministrul ungar de externe: Dacă era Trump președinte în SUA, nu ar fi fost război în Ucraina

Data publicării:
Peter Szijjarto, ministrul de Externe al Ungariei. la o declaratie de presa
Peter Szijjarto, ministrul de Externe al Ungariei. Foto: Profimedia Images

Alegerile de la jumătatea mandatului care se desfăşoară marţi în SUA sunt de o mare importanţă, pentru că, dacă Donald Trump ar mai fi fost astăzi preşedinte, nu ar mai fi izbucnit războiul în Ucraina, a declarat ministrul ungar de externe, Peter Szijjarto.

„Cu Trump preşedinte, războiul nu ar fi izbucnit”, a spus Peter Szijjarto în faţa presei, reafirmând că relaţiile dintre SUA şi Ungaria nu au fost niciodată la fel de bune ca în perioada fostului preşedinte republican, potrivit agenției EFE, preluată de Agerpres.

Ministrul ungar crede că alegerile în desfăşurare din SUA „sunt de o mare importanţă în ceea ce priveşte războiul” din Ucraina, prin urmare guvernul premierului ungar Viktor Orban le va urmări îndeaproape. Conform sondajelor, republicanii lui Trump au şanse să obţină în urma acestui scrutin majoritatea în Senat şi Camera Reprezentanţilor.

Într-o altă declaraţie, joia trecută, Peter Szijjarto a spus că între Ungaria şi SUA cooperarea politică „a fost cea mai bună şi bazată cu adevărat pe respect reciproc atunci când Donald Trump a fost preşedinte al SUA”.

La alegerile prezidenţiale americane din 2020, Viktor Orban l-a susţinut deschis republicanul Donald Trump, care însă avea să piardă scrutinul în faţa democratului Joe Biden.

Cu patru ani mai devreme, în 2016, Orban fusese singurul şef de guvern din UE care şi-a declarat explicit sprijinul pentru Donald Trump în confruntarea de atunci cu Hillary Clinton.

În timpul mandatului preşedintelui Trump, „relaţiile ungaro-americane şi-au recăpătat strălucirea de altădată”, spunea Orban cu câteva zile înaintea alegerilor desfăşurate în SUA în 2020. Dar odată ce Joe Biden a ajuns la Casa Albă, aceste relaţii s-au răcit, iar noul preşedinte american nu l-a invitat pe premierul ungar la Summitul pentru Democraţie organizat la iniţiativa Washingtonului în decembrie 2021.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...