Ministrul ungar de Externe: Trump la Casa Albă ar asigura o nouă ordine mondială de pace şi stabilitate

Data publicării:
Belarus Russia
Foto: Peter Szijjarto / sursa foto: Profimedia Images

Lumea are „nevoie ca preşedintele Trump să câştige” alegerile din SUA, deoarece numai un lider american puternic poate oferi „stabilitate şi securitate ordinii mondiale”, a declarat ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, într-un interviu publicat duminică de site-ul Breitbart News, citat luni de Reuters.

Dacă Donald Trump ar fi ales din nou preşedinte, ar putea face pace între Rusia şi Ucraina, a mai susţinut şeful diplomaţiei ungare, potrivit Agerpres. 

„Fără implicarea preşedintelui Trump, acest război va continua multă vreme, făcând mult mai multe victime, şi va culmina cu multe distrugeri (...) deci cea mai mare speranţă a noastră este că, în cazul în care preşedintele Trump câştigă alegerile din 2024, poate face pace”.

„Noi ungurii sprijinim pe deplin asta, ca una din puţinele ţări din Europa favorabile păcii”. „Trebuie să înţelegeţi că majoritatea ţărilor din Europa sunt pentru război şi doar o foarte mică minoritate este pentru pace”, însă dacă „politicile favorabile păcii” ale lui Trump intră în vigoare, „atunci unele din aceste ţări europene şi-ar putea schimba şi ele poziţiile”.

Szijjarto nu vede nicio „soluţie pe câmpul de luptă” pentru războiul din Ucraina; luptele „pot duce doar la morţi şi distrugeri - nu la o soluţie”.

Reprezentantul Budapestei a mai afirmat că în general este acceptată ideea că Ucraina nu poate învinge Rusia, însă „ştim şi că Rusia nu poate câştiga împotriva întregului Occident”.

În ceea ce priveşte războiul din Gaza, Szijjarto este de părere că statele europene aplică Israelului „duble standarde”. „Credem că nu trebuie uitat cum a început acest conflict. A fost un atac terorist brutal, odios împotriva Israelului, cu sute de rachete trase asupra ţării, cu uciderea a peste o mie de oameni şi răpirea altor sute”. Ofensiva armatei israeliene împotriva Hamas a fost de o importanţă vitală nu doar pentru securitatea statului evreu, ci şi pentru cea globală, pentru preîntâmpinarea unor atacuri similare peste tot în lume.

Ministrul a fost intervievat după ce l-a însoţit în Florida pe premierul ungar Viktor Orban, care s-a întâlnit cu fostul preşedinte american Donald Trump.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Momentul când o polițistă din Cluj îi dă cu spray lacrimogen în față colegului său. Acesta se chinuie să...
Pro FM
Câți copii are Celine Dion: "Viața mea e să fiu mamă". Fiul cel mare are 23 de ani și seamănă foarte bine cu...
Film Now
Chris Hemsworth, dezvăluiri despre rolul interpretat în „Furiosa”, prequel al filmului „Mad Max: Fury Road”...
Adevarul
Alina Kabaeva, „olimpica lui Putin", primele declaraţii după despărţire: „Dacă îți spune conducerea să nu te...
Newsweek
VIDEO 26 de țări contra Chinei, care a izolat Taiwan cu avioane de luptă. Distrugător SUA, implicat
Digi FM
Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer. Creatorul de pantofi, primele declarații după ce a fost operat...
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit...
Film Now
Hugh Grant a înșelat-o cu o damă de companie, dar i-a rămas prieten apropiat. Elizabeth Hurley, sprijinită de...