Misiune dificilă pentru Portugalia, care preia președinția rotativă a Consiliului UE. Provocările principale: vaccinarea în UE și banii

Data publicării:
Portugalia preia vineri preşedinţia prin rotaţie a Consiliului Uniunii Europene
Portugalia preia vineri preşedinţia prin rotaţie a Consiliului Uniunii Europene. FOTO: Facebook 2021Portugal.eu

Portugalia preia vineri preşedinţia prin rotaţie a Consiliului Uniunii Europene, având ca principale obiective pe agendă pregătirea recuperării post-Covid-19 şi încheierea demersurilor care să permită punerea în aplicare a Mecanismului de Rezilienţă şi Redresare.

Preşedinţia germană lasă moştenire un acord pentru planul de recuperare şi buget comunitar pentru perioada 2021-2027, însă sarcina este departe de a fi finalizată. Mai trebuie puse la punct instrumentele care să permită ca fondurile să înceapă să ajungă la statele membre, demers care îi va reveni premierului lusitan Antonio Costa. După ce acordul pentru buget s-a complicat la finalul anului ca urmare a veto-ului Ungariei şi Poloniei din cauza disputei privind statul de drept, nimeni nu garantează că această fază a discuţiilor va fi una uşoară, comentează joi EFE, citată de Agerpres.

Succesul programului de vaccinare în masă în UE va fi una dintre priorităţile de top ale Portugaliei în perioada în care deţine preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene. Ministrul de externe Augusto Silva, a declarat că guvernul de la Lisabona va acorda prioritate dezvoltării depline a strategiei UE de vaccinare gratuită, universală.

Impactul este totodată şi unul de ordin social, deoarece pandemia a lovit din greu forţa de muncă şi a accentuat inegalităţile, o realitate deloc străină preşedinţiei portugheze, care vrea să acorde prioritate pilonului social al UE.

Toate acestea, într-un semestru în care Brexit-ul va deveni realitate, după acordul încheiat în ajunul Crăciunului între Bruxelles şi Londra, după negocieri-maraton. În acest context, Portugalia ar putea fi un "bun mediator" în privinţa relaţiei viitoare cu Regatul Unit, după cum a declarat recent într-un interviu pentru EFE ministrul de externe portughez Augusto Santos Silva.

Promovarea deschiderii Europei către lume şi a leadership-ului său "în consolidarea unui sistem de comerţ internaţional deschis şi bazat pe reguli" reprezintă o altă prioritate inclusă de Portugalia în agenda preşedinţiei sale, ţara acordând şi în trecut, din aceeaşi postură, o importanţă specială relaţiilor externe ale UE.

Pe parcursul acestui semestru, Portugalia doreşte să dea un impus special relaţiilor cu India, prin intermediul primului summit între gigantul asiatic şi Uniunea Europeană, într-un moment în care există deja discuţii pentru un viitor acord comercial.

Portugalia are relaţii puternice şi cu Brazilia, cu care, în semestrul în care Portugalia a deţinut ultima preşedinţie europeană prin rotaţie, în 2007, a organizat un summit în care s-a decis consolidarea relaţiilor economice şi comerciale. Această frăţie ar putea fi utilă în perspectiva acordului dintre UE şi Mercosur. Lisabona nu va uita nici de alte două aspecte care au fost axele Uniunii Europene în ultimii ani, tranziţiile digitală şi ecologică.

 

Editor : Georgiana Marina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri