Aeroportul din Chişinău își schimbă abrevierea internațională, pentru a scăpa de moștenirea sovietică. De la ce provine denumirea „KIV”

Data publicării:
intrarea principala aeroport chisinau, terminal plecari
Aeroportul Chișinău va fi abreviat RMO în loc de KIV. Foto: Profimedia

Republica Moldova va modifica abrevierea internaţională formată din trei litere pentru aeroportul din Chişinău, a anunţat miercuri ministrul infrastructurii şi dezvoltării teritoriale, Andrei Spînu. Demersul este privit ca o nouă încercare de distanţare de moştenirea sovietică şi de dependenţa de limba rusă a fostei republici din componenţa URSS.

Începând cu 18 ianuarie, aeroportul din Chişinău va folosi abrevierea RMO - însemnând Republica Moldova - în locul denumirii actuale, KIV, care datează din epoca sovietică, a spus ministrul Andrei Spînu, potritvit Reuters, preluată de News.ro.

Arevierea KIV era folosită ca o aproximare a denumirii capitalei moldovene în limba rusă (Kişinev), care a fost înlocuită în era post-sovietică de Chişinău, denumirea în limba română.

„Schimbarea unei abrevieri este o procedură destul de îndelungată şi durează de aproape un an”, a declarat Spînu pentru ProTV Chişinău.

„Scopul principal este să eliminăm denumirea rusească de KIV şi să scăpăm de moştenirea a ceea ce a însemnat numele Kişinev”, a mai precizat Spînu.

Limba română este singura limbă de stat în Republica Moldova, dar limba rusă este încă folosită pe scară largă.

Spînu a declarat că încercările de a găsi alte abrevieri care să reflecte numele post-sovietic al capitalei s-au lovit de dificultăţi, deoarece acestea erau deja folosite pe internet.

„Cred că ne vom obişnui rapid cu noua abreviere care semnifică numele ţării noastre”, a declarat el pentru ProTV Chişinău.

Preşedinta proeuropeană Maia Sandu a denunţat invazia Rusiei în Ucraina şi a indicat Moscova drept principala ameninţare la adresa securităţii ţării sale. Luna aceasta, Uniunea Europeană a acceptat să înceapă negocierile de aderare atât cu Ucraina, cât şi cu Republica Moldova. Moscova a acuzat-o pe Sandu şi pe alţi oficiali moldoveni că sunt rusofobi.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mirabela Grădinaru a apărut în public în pantaloni sport şi tricou, cetăţenii au sărit imediat! Gestul...
Digi FM
"Fraților, viteza și prostia se plătesc". Magicianul Robert Tudor a rămas fără permis după ce a fost prins la...
Pro FM
Jennifer Lopez, „atacată” de un greier uriaș pe scenă în Kazahstan. Reacția artistei a devenit virală: „Mă...
Film Now
A murit mama actorului Brad Pitt. Jane Etta Pitt avea 84 de ani. Mesajul emoționant postat de nepoata ei
Adevarul
1.300 de microbuze cumpărate la preț dublu cu fonduri PNRR, printr-o firmă apropiată de PNL. De la 90.000 la...
Newsweek
Pensia intră marți pe card. Cât CASS și impozit plătești dacă ai pensie între 3.000 și 6.000 lei?
Digi FM
Cristi Borcea și Valentina Pelinel, vacanță de lux în Capri. El la bustul gol, ea în costum de baie, la...
Digi World
Semnele insolației și ale șocului termic. Cum le recunoști și cum intervii rapid
Digi Animal World
Gestul făcut de o pisică în timp ce stăpâna ei doarme. Ce „cadou” i-a lăsat lângă cap: „E mai înfricoșător...
Film Now
David Justice, primul soț al lui Halle Berry, dezvăluie motivul pentru care a decis să o părăsească pe...
UTV
Cătălin Măruță și Andra se bucură de vara în casa lor din Marbella: „Nu-i hotel, nu-i chirie. E locul nostru”