Maia Sandu: „Kremlinul va încerca să influenţeze alegerile parlamentare din acest an”

Data actualizării: Data publicării:
Maia Sandu
Maia Sandu. Foto: Profimedia

Republica Moldova se confruntă cu riscuri majore de imixtiune externă înaintea alegerilor parlamentare, preconizate să aibă loc în toamnă, iar Kremlinul ar putea încerca să destabilizeze situaţia din ţară prin finanţarea ilegală a partidelor, organizarea de proteste plătite şi atacuri cibernetice, a declarat luni seara preşedinta Maia Sandu într-o emisiune la Radio Moldova, informează Agerpres.

Maia Sandu a subliniat că moldovenii trebuie să îşi decidă singuri viitorul, fără influenţe externe, iar cei care vor încerca să cumpere sau să vândă voturi vor fi sancţionaţi, avertizând că instituţiile statului sunt pregătite să contracareze tentativele de fraudă electorală.

"În cadrul acestor alegeri, moldovenii sunt cei care trebuie să decidă pentru Moldova, nu banii cuiva, indiferent de unde vin aceşti bani. Oamenii care-şi vând votul îşi vând ţara, să fie foarte clar acest lucru. Este ţara noastră, pământul nostru, avem responsabilitate pentru pământul şi viitorul acestei ţări, şi votul este un drept, dar este şi o responsabilitate, şi trebuie să fim conştienţi de asta, pentru că, dacă nu, cei care vor vinde votul vor fi sancţionaţi", a subliniat Sandu.

Ea a atras atenţia asupra metodelor prin care se încearcă influenţarea scrutinului, menţionând că autorităţile sunt pregătite să combată aceste fenomene.

"Acum sunt multe dimensiuni pe care acţionăm şi am discutat la Consiliul Suprem de Securitate de câteva ori despre acţiunile pe care le întreprind instituţiile. Acţiunile de combatere a corupţiei politice în general, pentru că cineva aduce aceşti bani în ţară, cineva organizează aceste reţele prin care se corup alegătorii. Este vorba despre sancţionarea oamenilor care şi-au vândut votul, şi aici sunt instituţii care se fac responsabile şi trebuie să acţioneze, dar cel mai important este să fie sancţionaţi cei care organizează aceste lucruri, de asta e nevoie ca judecătorii şi procurorii să-şi facă treaba bine", a explicat preşedinta.

Deşi legea interzice utilizarea fondurilor din afara ţării, iar instituţiile statului acţionează pentru a bloca aceste practici, există pericolul ca, pe măsură ce alegerile se apropie, să fie încercată introducerea unor sume mai mari prin diverse metode, a avertizat Maia Sandu.

Implicarea preoților în campanie

Întrebată despre implicarea preoţilor în campania electorală, ea a subliniat că aceştia trebuie să respecte legea şi să nu devină un instrument al influenţelor străine.

"Preoţii trebuie să ştie că sunt cetăţeni ai acestei ţări şi au aceleaşi responsabilităţi ca şi ceilalţi cetăţeni, iar dacă îndeplinesc ordine venite din afară înseamnă că încalcă legea şi trebuie să fie sancţionaţi. Ar trebui să conştientizeze că slujesc în această ţară şi ar trebui să respecte şi ţara şi legile ei", a menţionat Maia Sandu.

Şefa statului a reiterat că, în pofida tentativelor de fraudă electorala, Republica Moldova a demonstrat, inclusiv la alegerile anterioare, că reuşeşte cumva să facă faţă imixtiunilor externe.

"E greu, ei încearcă să vină cu dimensiuni mari, cu multe acţiuni ca să fie copleşitor pentru statul Republica Moldova, dar statul a demonstrat anul trecut şi în alte alegeri că se descurcă, chiar dacă a fost la limită şi chiar dacă a fost dramatică imixtiunea anul trecut", a spus Maia Sandu, referindu-se la războiul hibrid dus de Moscova împotriva ţării.

Influențe și imixtiuni. Bani ilegali

Alegerile prezidenţiale din 2024 desfăşurate în Republica Moldova au fost marcate de multiple tentative de influenţă străină şi acţiuni de corupere a alegătorilor, potrivit constatărilor autorităţilor şi observatorilor internaţionali, aminteşte Radio Moldova.

Autorităţile de la Chişinău au semnalat multiple cazuri de implicare externă în procesul electoral, inclusiv prin campanii de dezinformare şi finanţări obscure din partea grupării criminale conduse de oligarhul fugar Ilan Şor, menite să favorizeze anumiţi candidaţi.

Totodată, autorităţile au constatat că, începând cu septembrie 2022, din Federaţia Rusă în Republica Moldova au ajuns fluxuri masive de bani ilegali. Iniţial - prin contrabandă sau criptomonede, iar ulterior - prin intermediul unei bănci ruseşti aflată sub sancţiuni internaţionale.

Potrivit ultimelor date prezentate de şeful Inspectoratului General al Poliţiei (IGP), peste 300.000 de votanţi moldoveni ar fi fost ţinta unor tentative de corupere prin diverse metode la alegerile prezidenţiale şi referendumul pro-UE de anul trecut.

Editor : S.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mirabela Dauer, audiată la DNA! Artista e distrusă, își strigă disperarea. Ce vor procurorii de la ea...
Digi FM
Fără microbuz școlar și hârtie igienică, la o școală din Iași, din cauza rezultatelor slabe ale elevilor la...
Pro FM
Un artist celebru a încercat să se sinucidă de două ori și a fost în comă, după o aventură cu soția unui...
Film Now
Tom Cruise, record mondial pentru cele mai multe sărituri cu parașuta în flăcări, în noul film „Misiune...
Adevarul
Patriarhul a dispus ca Becali să nu mai aibă acces la strana Catedralei Patriarhale: deranjează când cântă
Newsweek
Știrea că se vor plăti asigurări de sănătate la toate pensiile a panicat pensionarii. Ce e adevărat?
Digi FM
Un cadou otrăvit și o crimă din gelozie. O adolescentă a murit după ce a mâncat o brioșă otrăvită cu arsenic
Digi World
Mărturisirile emoționante ale unei femei care susține că a fost în moarte clinică timp de 24 de minute...
Digi Animal World
Reacția unui taur când este urmărit de doi jaguari. Animalul nu s-a lăsat deloc intimidat de feline
Film Now
Tom Felton revine în rolul lui Draco Malfoy, la 14 ani de la ultimul film "Harry Potter": "Ciupește-mă să văd...
UTV
Cătălin Crișan, acuzat că și-ar fi agresat fosta iubită. Artistul neagă totul: „Nu lovesc nici măcar o muscă”