Negocieri SUA - Rusia. Turcia cere evitarea oricărei „provocări” și spune că slăbirea forțelor sale armate înseamnă slăbirea NATO

Data actualizării: Data publicării:
hulusi akar sustine o declaratie de presa
Hulusi Akar, ministrul turc al apărării Foto: Profimedia Images

Turcia a îndemnat sâmbătă să se evite orice „provocare” și să se găsească soluții pe calea dialogului, un apel pe care l-a transmis înaintea negocierilor dintre Rusia şi SUA care încep luni la Geneva cu scopul de a detensiona situația generată de comasarea de trupe și echipamente militare ruse la granița cu Ucraina, transmite AFP, preluată de Agerpres.

„Sperăm că tensiunile dintre Ucraina şi Rusia, dintre Rusia şi NATO să fie soluţionate prin mijloace paşnice. Să nu agravăm tensiunile, să evităm provocările”, a declarat ministrul turc al apărării, Hulusi Akar, într-o conferinţă de presă susținută la Ankara.

Ministrul turc s-a referit şi la ceea ce el a numit un embargo asupra armelor, „secret sau asumat”, care vizează Turcia din partea aliaţilor săi din NATO, fără a numi vreo ţară. „Slăbirea forţelor armate turce înseamnă slăbirea NATO”, a declarat el.

Canada a blocat exporturile de arme către Turcia din aprilie 2021, după ce a descoperit că tehnologia sa cu privire la drone vândută Ankarei a fost folosită de Azerbaidjan în timpul războiului acestei ţări împotriva Armeniei. În plus, în 2020, SUA au impus sancţiuni agenţiei turce de armament, după cumpărarea de către Ankara a unui sistem rus de apărare antiaeriană.

Ministrul Hulusi Akar a mai spus că ţara sa este gata să ajute autorităţile din Kazahstan, care se confruntă cu proteste violente.

De la dezmembrarea URSS în 1991, Turcia încearcă să-şi consolideze relaţiile cu ţările turcofone din Asia Centrală, așa cum este Kazahstanul, menționează AFP.

NATO, organizaţie din care Turcia face parte, consideră că există un risc real ca Rusia să invadeze Ucraina, după poziţionarea a zeci de mii de militari ruşi în apropierea frontierei ucrainene.

Diplomaţi americani şi ruşi de rang înalt urmează să se reunească luni la Geneva, în Elveţia, după ce Rusia a prezentat o serie de cereri Washingtonului şi NATO, de la care vrea garanții de securitate, în special în ceea ce privește extinderea Alianței către Est. Rusia va participa apoi miercuri la o reuniune cu reprezentanţii celor 30 de ţări membre ale NATO, prima întâlnire de acest fel din iulie 2019.

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Prima apariție oficială a Mirabelei Grădinaru alături de Nicușor Dan. Ținuta și gesturile ei au atras toate...
Digi FM
Un tată divorțat a fost găsit mort în casă după o lună în care a consumat doar bere. Fiul său de 16 ani a...
Pro FM
Cine va moșteni averea de sute de milioane de euro a lui Julio Iglesias. Are afaceri de succes, un avion de...
Film Now
Salma Hayek, dans senzual lângă piscină. Cum arată actrița în costum de baie la 58 de ani: „Tu nu...
Adevarul
Imagini incredibile pe străzile unui oraș din Spania. Blocuri de gheață formate în luna iulie de grindina de...
Newsweek
CCR a motivat de ce trebuie să se pună CASS la pensiile peste 3.000 lei. „E obligația pensionarilor”
Digi FM
Ada Galeș, un nou mesaj de pe patul de spital, după ce a fost operată a patra oară: „Am medici...
Digi World
Detaliul pe care-l ignori de cele mai multe ori când folosești mașina de spălat și care-ți poate aduce doar...
Digi Animal World
Val de reacții după ce o femeie a spus că își lasă câinele singur în curte toată ziua: „Vă rog să citiți...
Film Now
Imagini inedite cu Jason Statham,"dintr-o altă viață". Înainte de a fi durul din filmele de acțiune, a luptat...
UTV
Cum arată vila Mihaelei Rădulescu din Monaco, locul unde și-a petrecut 10 ani alături de Felix: „Acum fac...