Netanyahu a adoptat în guvern o „decizie” prin care se opune oficial „impunerii unui stat palestinian”

Data publicării:
Netanyahu
Benjamin Netanyahu, premierul Israelului. Foto: Profimedia Images

Guvernul israelian a adoptat, duminică, o „decizie declarativă” prin care se opune oficial „recunoaşterii unilaterale” a unui stat palestinian, relatează Reuters. Documentul supus votului de premierul Benjamin Netanyahu afirmă că un acord privind statalitatea palestiniană poate fi obţinut numai prin negocieri directe între Israel și reprezentanții palestinieni.

Netanyahu a afirmat, la începutul şedinţei săptămânale a cabinetului, că poziţia care urma să fie oficializată are în vedere „discuţiile recente în comunitatea internaţională despre o încercare unilaterală de a impune Israelului un stat palestinian”.

Eforturile de a pune în practică soluţia cu două state - cel israelian şi Palestina formată din Cisiordania şi Fâşia Gaza - sunt blocate din 2014.

Preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, a încercat să obţină un acord mai de anvergură în Orientul Mijlociu, în cadrul căruia Arabia Saudită şi alte state arabe să stabilească relaţii normale cu Israelul, în paralel cu crearea unui stat palestinian.

Declaraţia israeliană consemnează, însă, că „Israelul respinge complet dictatele internaţionale privind un acord permanent cu palestinienii” şi că un astfel de acord poate rezulta doar din negocieri directe între părţi, „fără condiţii prealabile”.

Recunoaşterea unilaterală a unui stat palestinian la scurt timp după atacul din 7 octombrie de anul trecut al Hamas, numit în document „masacru”, „va acorda terorismului o recompensă uriaşă, fără precedent şi va împiedica orice viitor acord de pace”, susţine guvernul israelian.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...