Netanyahu cere răzbunare după exploziile de joi seara și ordonă „o operațiune intensivă” în Cisiordania

Data publicării:
netanyahu face declaratii
Benjamin Netanyahu, premierul Israelului. Foto: Profimedia

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a ordonat vineri o „operaţiune intensivă împotriva centrelor terorismului” în Cisiordania, în urma unei serii de explozii în trei autobuze, joi seara, la Bat Yam, în centrul Israelului, fără răniţi, potrivit autorităţilor, anunţă cabinetul israelian

Şeful Guvernului israelian „a ordonat forţelor apărării israeliene să desfăşoare o operaţiune intensivă împotriva centrelor terorismului în Cisiordania”, a anunţat pe X cabinetul acestuia, relatează AFP, potrivit news.ro

Netanyahu a ordonat poliţiei şi serviciilor israeliene de informaţii interne (Shin Bet) ”să crească activitatea de prevenţie” a unor astfel de atacuri, a anunţat cabinetul în urma unei reuniuni pe teme de securitate.

Poliţia israeliană a anunţat joi seara explozii în trei autobuze la Bat Yam.

Potrivit primarului Bat Yam, Tzivka Brot, aceste explozii nu s-au soldat cu răniţi.

Alte două dispozitive au fost dezamorsate în cadrul unei operaţiuni.

Ministrul israelian al Apărării Israel Katz a acuzat „organizaţii teroriste palestiniene” de faptul că se află la originea exploziilor şi a anunţat că a ordonat armatei să-şi intensifice ofensivele - în taberele de refugiaţi.

În urma acestor explozii, forţe de poliţie importante au fost desfăşurate în căutarea unor suspecţi, potrivit poliţiei.

Posturi israeliene de televiziune au difuzat imagini cu un autobuz calcinat şi altul în flăcări.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Presa israeliană scrie că li s-a cerut şoferilor din întreaga ţară să oprească vehiculele şi să caute în vehicule eventuale dispozitive explozive.

Comandantul poliţiei din centrul Israelului, Haim Sargarof, a anunţat într-o conferinţă de presă transmisă în direct de televiziuni că dispozitive folosite în aceste explozii sunt asemănătoare celor din Cisiordania, un teritoriu ocupat de către Israel din 1967.

897  de palestinieni au fost uciși în Cisiordania 

Un reprezentant al biroului premierului a anunţat că Benjamin Netanyahu consideră „plasarea de explozivi în autobuze un incident foarte grav şi că avea să ordone să se acţioneze decisiv împotriva elementelor teroriste în Cisiordania”.

Israel Katz a denunţat aceste atacuri şi a anunţat că a ordonat imediat operaţiuni în ”toate” taberele de refugiaţi din Cisiordania, dar mai ales în Tabăra de refugiaţi de la Tulkarem.

Armata israeliană desfăşoară de mai multe săptămâni operaţiuni aproape zilnice în mai multe oraşe şi tabere de refugiaţi în Cisiordania.

Violenţele s-au intensificat în acest teritoriu palestinian după declanţarea Războiului în Fâşia Gaza, în urma atacului mişcării islamiste palestiniene Hamas în sudul Israelului la 7 octombrie 2023.

Cel puţin 897 de palestinieni, inclusiv combatanţi, au fost ucişi de către forţe israeliene sau de către colonişti în Cisiordania de la începutul Războiului din Fâşia Gaza, potrivit unui bilanţ întocmit de AFP pe baza unor date furnizate de către Ministerul Sănătăţii de la Ramalah.

Cel puţin 32 de israelieni, inclusiv militari, au fost ucişi în atacuri sau concfruntări cu palestinieni în operaţiunile israeliene în Cisiordania în această perioadă, potrivit unor date oficiale israeliene.

Editor : A.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ilie Bolojan a anunțat al doilea set de măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare. Ce se întâmplă începând...
Digi FM
Ana de Armas, de la revelația Bond Girl și promisiunea unei vieți de superstar, la eșecuri de box office. Ce...
Pro FM
Cum își petrece Jessie J timpul după intervenția chirurgicală pentru cancer. Artista, recunoscătoare: „Cea...
Film Now
Zvonurile despre presupusa relația dintre Jennifer Aniston și Jim Curtis, amplificate. Comentariul lăsat de...
Adevarul
Scandal internațional legat de chatbotul Grok al lui Elon Musk. Polonia cere o anchetă europeană după...
Newsweek
Veste excepțională pentru cine trece la pensie limită vârstă. Pensiile vor crește până la 1 august
Digi FM
Adevărul despre divorțul dintre Denise Richards și Aaron Phypers: „Tot ce făceau era să se certe!” Actrița a...
Digi World
Descoperire revoluționară în Marea Piramidă din Egipt. Inscripții vechi de 4.500 de ani schimbă tot ce se...
Digi Animal World
Cinci papagali, recent donați la o grădină zoologică din Anglia, au înjurat vizitatorii. Angajații, nevoiți...
Film Now
Reuniune de senzație. Distribuția filmului "Mumia", împreună la 26 de ani de la premieră. "Un film...
UTV
Iustin Petrescu pierde primul proces din scandalul cu Marilu Dobrescu