Nicuşor Dan, după ce s-a întâlnit cu Zelenski şi Rutte la Summitul B9: „O pace durabilă poate fi obţinută doar dând dovadă de forţă”

Data publicării:
nicusor dan si volodimir zelenski si mark rutte
Nicușor Dan, Volodimir Zelenski și Mark Rutte la summitul B9 de la Vilnius. Foto: presidency.ro

Preşedintele Nicuşor Dan s-a întâlnit luni cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, şi cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, în marja Summitului B9 şi al Ţărilor Nordice de la Vilnius. Șeful statului a spus că România va continua să sprijine Ucraina în războiul declanșat de Rusia în 2022.

„M-am întâlnit cu (Volodimir) Zelenski la Summitul B9 la Vilnius. Poporul ucrainean continuă să dea dovadă de mare curaj apărând valorile noastre comune - libertatea şi democraţia. O pace justă şi durabilă poate fi obţinută doar dând dovadă de forţă. România va continua să fie alături de Ucraina şi va aprofunda în continuare legăturile bilaterale, în beneficiul popoarelor noastre”, a scris Nicuşor Dan pe platforma X, după întâlnirea cu Zelenski.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

De asemenea, el a mai precizat că a avut, în marginea Summitului, o întâlnire „excelentă” și cu secretarul general al NATO, Mark Rutte.

„Am discutat despre livrabile din perspectiva Summitului NATO, concentrându-ne pe modul în care putem face Alianţa noastră mai puternică şi mai capabilă. La Haga vom demonstra unitatea şi forţa noastră colectivă”, a scris şeful statului român pe aceeaşi platformă.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Nicuşor Dan a spus că următorul Summit B9 va avea loc în România, în 2026.

„Am încheiat un summit esenţial în Vilnius. În contextul în care se apropie Summitul NATO de la Haga, o alianţă transatlantică robustă rămâne pilonul apărării noastre. Ameninţarea Rusiei cere o descurajare credibilă. Alocarea unor fonduri mai mari pentru Apărare nu este opţională; este responsabilitatea noastră comună. Aliaţii de pe Flancul estic înţeleg acest lucru cu maximă claritate”, a scris preşedintele României pe platforma online.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Răspunsul lui Zelenski

La rândul său, Volodimir Zelenski a postat pe rețelele sociale un scurt video de la întâlnirea cu Nicușor Dan, în care îi mulțumește președintelui român pentru ajutor și pentru sprijinul României în procesul de aderare la UE și NATO.

„M-am întâlnit pentru prima dată cu noul președinte al României, Nicușor Dan, și l-am felicitat pentru victoria sa în alegeri. (...)

Îi mulțumesc lui Nicușor Dan pentru asigurarea că Ucraina poate conta pe sprijinul continuu al României, pe susținerea aderării Ucrainei la UE și NATO și pe confirmarea participării personale a președintelui la summitul Ucraina - Europa de Sud-Est care va avea loc la Odesa”, a scris Volodimir Zelenski pe rețelele sociale.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Citește și: Nicușor Dan, despre ajutorul pentru Kiev: Una e să avem vecin Ucraina și alta este să avem Rusia sau o țară care devine Belarus

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât vei plăti în plus la un consum de 150-200 kWh, după 1 iulie. Specialiștii au făcut calculul
Digi FM
Sociologul Gelu Duminică, revoltat de un subiect de la Evaluarea Națională: „M-a dezgustat lipsa de...
Pro FM
Cum se simte Dakota Johnson după despărțirea de Chris Martin. Apropiat: „Își dorește o viață cu sens, pe...
Film Now
Actorul Ashley Walters din „Adolescence” susține că serialul l-a determinat să-i limiteze timpul de ecran...
Adevarul
Găselnița comercianților de pe litoral pentru ca prețurile să pară mai mici: „E jecmăneală pe față!”
Newsweek
Tăierea pensiilor speciale din nou amânată. De ce nu se mai reduc cu 15% pensiile de 25.000 lei?
Digi FM
Cine este și cum arată iubita lui Ilie Bolojan. Noul premier al României a divorțat de fosta soție în 2013
Digi World
Un bărbat a mâncat 150 de ouă, în doar cinci zile: „E o nebunie, corpul meu s-a subțiat considerabil”...
Digi Animal World
Piton uriaș, surprins când înghite o antilopă adultă întreagă, ca pe o zmeură. Imaginile sunt virale
Film Now
Prietenia lor pare indestructibilă. Tom Cruise, apariție surpriză pe covorul roșu, la premiera „F1”, pentru...
UTV
Andreea Bălan și Victor Cornea au ales locația pentru nuntă: „Le-a plăcut foarte mult!”