Noi reguli pentru călătoriile cu feribotul în Grecia

Data publicării:
feribot în grecia
Noi reguli pentru călătoria cu feribotul în Grecia. Foto: Profimedia Images

Noi reguli împotriva răspândirii epidemiei de coronavirus se aplică începând de luni pentru călătoriile cu feribotul în Grecia. Astfel, persoanele care circulă cu acest mijloc de transport vor trebui fie să facă dovada vaccinării ori a trecerii prin boală, fie să prezinte rezultatul negativ al unui test Covid.

Pentru a mai putea să călătorească cu feribotul, turiștii vor trebui să prezinte cel puţin un test rapid antigen cu rezultat negativ, efectuat cu cel mult 48 de ore înainte de începerea călătoriei.

De asemenea este valabil şi un test PCR efectuat cel mult cu 72 de ore înaintea îmbarcării ori dovada unei vaccinări complete sau pe cea a recuperării după o infecţie.

Aceste măsuri au fost introduse din cauza creşterii numărului de contaminări cu coronavirus în Grecia.

Autorităţile sanitare elene au raportat peste 700 de noi cazuri de infecţii în 24 de ore în ultimele zile, în creştere comparativ cu între 200 şi 400 pe zi în săptămâna dinainte, potrivit Agerpres.

Guvernul grec este în special preocupat în legătură cu răspândirea variantei Delta a coronavirusului, mult mai contagioasă, care a fost detectată în Creta, printre alte locuri.

Grecia a ridicat majoritatea restricţiilor împotriva COVID-19 în ultimele săptămâni, încurajată de scăderea numărului de contaminări.

Editor : Ioana Coman

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amenzi automate pentru șoferii români. O schimbare importantă intră în vigoare în Bulgaria, din acest weekend
Digi FM
Andreea Marin, primele declarații despre despărțirea de Adrian Brîncoveanu: „Este adevărat, eu am luat...
Pro FM
Kanye West o plătește pe Bianca Censori pentru aparițiile controversate. Apropiat: „Ea controlează totul și...
Film Now
Regizorul James Gunn l-a reconstruit pe Superman pentru marile ecrane: Am simţit presiunea mereu. A fost o...
Adevarul
Recomandările Europei pentru România, traduse de un cunoscut economist: „Concediați 20% din bugetari...
Newsweek
Când Guvernul punea CASS la pensie, şefii din instituțiile de stat și-au mărit salariile de 5 ori
Digi FM
Admitere liceu 2025: cum se calculează media și ce trebuie să știe elevii după Evaluarea Națională
Digi World
Studiul de ultimă oră care schimbă profund ceea ce se credea despre capacitatea creierului adult de a genera...
Digi Animal World
Cinci papagali, recent donați la o grădină zoologică din Anglia, au înjurat vizitatorii. Angajații, nevoiți...
Film Now
Era frumușelul din Baywatch, dar s-a retras din actorie acum 20 de ani. Cu ce se ocupă azi David Charvet: Nu...
UTV
Iustin Petrescu pierde primul proces din scandalul cu Marilu Dobrescu