Norvegia va dona Ucrainei şase avioane F-16

Data publicării:
Norwegian F-16BM Fighter, Kleine Brogel, Belgium - 13 Sep 2019
Avion F-16 norvegian. Foto: Profimedia Images

Norvegia va dona Ucrainei şase avioane de vânătoare F-16, a anunţat miercuri guvernul norvegian, în timp ce liderii statelor membre ale NATO participă la un summit aniversar la Washington.

Premierul norvegian Jonas Gahr Store a declarat că livrările avioanelor F-16 de către Norvegia sunt planificate să înceapă chiar anul acesta, potrivit Reuters, preluată de gerpres. Avioane de acelaşi tip vor fi de asemenea furnizate Ucrainei de Danemarca, Ţările de Jos (Olanda) şi Belgia, primele aparate fiind aşteptate curând.

Un înalt oficial al NATO a declarat săptămâna aceasta că Ucraina nu dispune încă de muniţii şi de efectivele de soldaţi de care ar avea nevoie pentru a organiza o nouă contraofensivă, după cea ratată în vara anului trecut.

Ucraina a pierdut iniţiativa pe front în septembrie 2023, după eşecul contraofensivei sale din est şi sud-est, încheiată cu mari pierderi, dar cu câştiguri teritoriale minore şi recuperate apoi parţial de trupele ruse. Armata ucraineană s-a confruntat apoi şi cu o criză de muniţie ca urmare a întârzierii ajutorului militar american din cauza disputelor interne din Congresul SUA.

Deşi între timp au început să sosească noi arme occidentale şi muniţii pentru artilerie necesare corectării dezavantajului de care Kievul suferă în faţa inamicului mai numeros şi mai bine echipat, armata ucraineană încă nu a reuşit să oprească înaintarea trupelor ruse şi încearcă să mobilizeze noi soldaţi.

Cu toate că Rusia are acum iniţiativa pe front şi câştigă teren, nu a făcut nicio înaintare de anvergură şi, potrivit secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, nici nu este capabilă să realizeze „străpungeri semnificative” pe câmpul de luptă.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Brigitte Macron, gesturi neaşteptate în Marea Britanie! Cei prezenţi nu au putut crede, ce a făcut la ultimul...
Digi FM
Andreea Marin, copleșită de mesaje din partea fanilor după ce a confirmat despărțirea de Adrian Brîncoveanu...
Pro FM
Cum își petrece Jessie J timpul după intervenția chirurgicală pentru cancer. Artista, recunoscătoare: „Cea...
Film Now
Michael Douglas, dezvăluiri despre momentul în care l-a concediat pe tatăl său, Kirk Douglas: „Nu a fost o...
Adevarul
Scandal internațional legat de chatbotul Grok al lui Elon Musk. Polonia cere o anchetă europeană după...
Newsweek
Judecătorii cer ca „pensiile speciale să fie aproape cât salariile”. Șefa CSM are 65.000 lei/lună
Digi FM
Irina Fodor, mândră de sora ei cu 11 ani mai mică. Ce reușită a bifat Teodora: "Mă învață ce înseamnă ambiția...
Digi World
Descoperire revoluționară în Marea Piramidă din Egipt. Inscripții vechi de 4.500 de ani schimbă tot ce se...
Digi Animal World
Cinci papagali, recent donați la o grădină zoologică din Anglia, au înjurat vizitatorii. Angajații, nevoiți...
Film Now
A jucat în Licence to Kill și acum, la 70 de ani, e de nerecunoscut. Vedeta din Three's Company, surprinsă...
UTV
Iustin Petrescu pierde primul proces din scandalul cu Marilu Dobrescu