Nou val de reprimare a opoziției din Belarus: Mai mulți jurnaliști au fost arestați, 11 studenți au fost condamnați la închisoare

Data publicării:
Aleksandr Lukașenko, președintele Belarus.
Aleksandr Lukașenko. Foto: Profimedia Images

Autorităţile din Belarus au continuat vineri seria de percheziţii la sediile unor organizaţii neguvernamentale şi media independente din ţară şi au arestat mai mulţi jurnalişti, în ceea ce criticii președintelui Aleksandr Lukașenko spun că este o nouă represiune a opoziției.

Potrivit ONG-ului Centrul pentru drepturile omului Viasna, au fost percheziţionate locuinţele angajaţilor Belsat, un canal de televiziune al opoziţiei, precum şi sediul postului de radio privat Svoboda.

Tot vineri, justiţia belarusă a condamnat la pedepse grele cu închisoarea 11 studenţi şi un profesor pentru că au manifestat împotriva preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, relatează dpa, citată de Agerpres.

Potrivit Viasna, 10 studenţi şi un profesor judecaţi din luna mai pentru participarea la evenimente care „încalcă grav ordinea publică”, în universităţile lor din Minsk, au fost condamnaţi la 2,5 ani de închisoare. Un al 11-lea student a primit o pedeapsă de doi ani de închisoare.

Expulzaţi din universităţile respective, toţi au fost calificaţi de Viasna drept „deţinuţi politici”.

Acuzarea a susţinut că „protestele din universităţi au vizat o revizuire a rezultatelor alegerilor prezidenţiale (din august 2020) astfel încât acestea să nu fie recunoscute de Uniunea Europeană şi SUA”.

„Nu am manifestat contra autorităţilor, ci contra violenţei. Suntem viitoarea generaţie a toleranţei şi a libertăţii, suntem viitorul acestei ţări”, a spus într-o declaraţie una dintre condamnate, Anastasia Bulibenko.

Autorităţile controlate de preşedintele Aleksandr Lukaşenko au percheziţionat miercuri birourile organizaţiei neguvernamentale Viasna. Printre alţii, a fost arestat însuşi directorul acestui ONG, Ales Bialiaţki.

Lukaşenko a declarat constant că organizaţiile neguvernamentale, media independente şi activiştii pentru drepturile omului sunt un pericol pentru Belarus.

Politicianul, descris deseori drept ultimul dictator din Europa, a cerut marţi „aducerea în justiţie” a „ONG-urilor murdare” care cultivă, în opinia sa, „teroarea” în ţară. El a făcut această declaraţie în timpul unei întâlniri cu omologul său rus, Vladimir Putin, principalul său aliat.

Liderul belarus şi-a reafirmat obiectivul de a continua să-şi reprime opozanţii, indiferent de sancţiunile impuse de Uniunea Europeană şi de SUA.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Surpriza din declarația de avere a lui Victor Ponta! În ce și-a investit banii candidatul
Digi FM
Shiloh, fiica actorilor Angelina Jolie și Brad Pitt, imagini virale. Fanii sunt convinși că adolescenta calcă...
Pro FM
Justin și Hailey Bieber, luați peste picior de fani. Sunt acuzați că au copiat vacanța Selenei: „Aceeași...
Film Now
Macaulay Culkin a câștigat milioane de dolari încă din copilărie, dar nu știe să conducă. Brenda Song l-a dat...
Adevarul
Rivalii chinezi ar putea îngropa Tesla. O nouă tehnologie de încărcare a companiei chineze BYD oferă o...
Newsweek
Șeful Casei de Pensii, anunț despre creșterea pensiilor din toamnă. „Majorările să fie sustenabile”
Digi FM
Mitică Dragomir, dezvăluiri despre divorțul lui Dan Șucu: „Nu e normal să îi dai soției tale jumătate din...
Digi World
De cât somn avem cu adevărat nevoie? Cercetătorii dezvăluie ce se întâmplă cu creierul atunci când nu dormim...
Digi Animal World
Autoritățile au crezut că au găsit un vultur rănit, dar când l-au analizat, au izbucnit în râs. Ce avea, de...
Film Now
Fiul lui Robert De Niro s-a transformat radical. Aaron Kendrick, surprins de paparazzi cu părul roz și tocuri
UTV
Mădălina Ghenea a defilat în lenjerie intimă pe străzile din New York. Actrița a întors toate privirile