Noul ministru de externe al Chinei amenință SUA cu „un conflict și o confruntare” și anunță întărirea relațiilor cu Rusia

Data publicării:
China's Foreign Minister Qin Gang holds a copy of China's constitution during a press conference
Noul ministru de externe al Chinei, Qin Gang. Foto: Profimedia

Noul ministru de externe al Chinei, Qin Gang, a avertizat marți că „un conflict și o confruntare” cu Statele Unite sunt inevitabile, dacă Washingtonul nu își schimbă cursul. Declarațiile, care vădesc o atitudine agresivă față de politicile SUA, au fost făcute la prima sa conferință de presă în noul rol de ministru de externe, scrie CNN. 

Qin, care a fost până de curând ambasadorul Chinei în Statele Unite, și-a construit reputația unui diplomat realizat și atent cât timp a activat în străinătate.

Însă tonul său a devenit mult mai combativ în prima sa apariție ca ministru de externe la întrunirea anuală a parlamentului chinez, unde a avertizat asupra „consecințelor catastrofale” a ceea ce a descris ca fiind un „pariu nechibzuit” al Washingtonului privind felul în care tratează superputerile lumii.

„Dacă Statele Unite nu se opresc, ci continuă să accelereze pe calea greșită, niciun parapet nu va putea împiedica deraierea și vor fi cu siguranță un conflict și o confruntare”, a declarat Qin în marja Congresului Național al Poporului, la Beijing, potrivit CNN.

La întrunirea anuală a parlamentului, Qin Gang a stabilit tonul politicii externe a Chinei pentru anii următori, acuzând SUA că ridică nivelul tensiunilor și luând apărarea parteneriatului apropiat dintre Beijing și Moscova.

Relațiile dintre SUA și China au ajuns la cel mai coborât nivel din ultimele decenii, iar tensiunile au crescut și mai mult după ce America a doborât luna trecută un presupus balon de spionaj chinezesc deasupra teritoriului său.  

Ministrul Qin a acuzat SUA că au acționat exgerat, creând „o criză diplomatică ce ar fi putut fi evitată”.

„SUA pretind că vor competiție cu China și că nu caută conflicte. Dar în realitate, așa-numita «competiție» a Statelor Unite constă doar în izolare și suprimare, un joc de sumă nulă pe viață și pe moarte. Izolare și suprimarea nu vor face America măreață, iar Statele Unite nu vor opri întinerirea Chinei”, a mai spus Qin.

Întărirea relațiilor China - Rusia, „imperativă”

Qin a criticat SUA și pentru politica din zona indo-pacifică, acuzând Washingtonul că vrea să creeze „o versiune Asia-Pacific a NATO”.

„Adevăratul scop al strategiei indo-pacifice este să izoleze China. În Asia nu ar trebui repetat un Război Rece și nici o criză de tipul celei din Ucraina.”

Ministrul chinez a apărat relațiile dintre China și Rusia, spunând că „nu reprezintă o amenințare pentru nicio țară din lume și nu vor fi afectat ede către o țară terță”. 

„Cu cât mai instabilă devine lumea, cu atât mai imperativ este pentru China și Rusia să-și întărească relațiile”, a mai afirmat Qin.

El a indicat Taiwanul ca fiind „piatra de temelie a relațiile chino-americane și prima linie roșie care nu trebuie încălcată”.

El a cerut Statelor Unite să nu se „amestece în treburile interne ale Chinei” și a criticat modul în care se raportează la Ucraina și Taiwan.

„De ce vorbesc Statele Unite despre respectarea suveranității și integrității teritoriale în chestiunea Ucrainei, dar nu respectă suveranitatea și integritatea teritorială a Chinei în chestiunea Taiwanului? De ce Statele Unite cer Chinei să nu furnizeze arme Rusiei, în timp ce continuă să vândă arme Taiwanului?.”

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Ce pofte are Hailey Bieber de când este însărcinată: „Nu aveți voie să judecați”
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...