Nu lăsaţi Ucraina să aibă soarta Siriei, avertizează Comisia de anchetă asupra crimelor din Siria

Data actualizării: Data publicării:
Imaginile războiului în Ucraina
Imaginile războiului în Ucraina. Foto: Profimedia Images

Anchetatorii independenţi care documentează minuţios de ani de zile ororile conflictului sirian i-au îndemnat pe liderii întregii lumi să facă totul pentru a evita ca Ucraina să aibă aceeaşi soartă ca Siria, informează, miercuri, AFP. "După 2015, vedem astăzi practici ale Federaţiei Ruse din conflictul sirian folosite într-o altă ţară", a declarat preşedintele Comisiei internaţionale de anchetă asupra Siriei, Paulo Pinheiro, făcând aluzie la Ucraina.

El a amintit de milioanele de persoane refugiate din Siria, de dispăruţi (peste 100.000), de rata de sărăcie de 90% într-o ţară unde au fost comise toate crimele împotriva umanităţii.

"Nu putem decât să sperăm că liderii întregii lumi vor face tot posibilul pentru a evita ca aceeaşi soartă să se abată asupra Ucrainei", a declarat Pinheiro în timpul unei conferinţe de presă la Geneva.

De asemenea, anchetatorii au subliniat că şi în Siria conflictul pare să se intensifice, cu atât mai mult cu cât atenţia este deturnată spre Ucraina.

Forţele siriene şi ruse "care luptă umăr la umăr au continuat să bombardeze fără discernământ zone dens populate de civili, în nord-vest", a afirmat Pinheiro. El a precizat că "atacurile lor în nord-vest se produc de-a lungul drumurilor care trebuie să servească pentru a transporta" ajutor umanitar.

Comisia are misiunea de a ancheta şi înregistra toate încălcările drepturilor omului comise în Siria de la începutul războiului, care durează deja de 11 ani, mai scrie AFP, citată de Agerpres.

"Dispreţul afişat faţă de victimele civile constituie principala noastră îngrijorare în Siria şi eu nu pot decât să sper că acest lucru nu se va repeta în Ucraina", a declarat unul dintre cei trei anchetatori, Hanny Megally, care a subliniat că în Siria armata rusă, în special aviaţia, încearcă să menţină în funcţie actualul guvern sirian, în timp ce în Ucraina, ea este acolo "pentru a-l schimba", cu zeci de mii de trupe la sol.

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
George Simion, demonstrație de putere în fața străinilor. Ce le-a promis liderul AUR
Digi FM
Ce avere are Maria Shriver. Câți bani ar fi primit după divorțul de Arnold Schwarzenegger
Pro FM
Eurovision 2025 începe fără România și Moldova. De ce nu participăm nici anul acesta
Film Now
Ella, fiica lui John Travolta, omagiu emoționant adus lui Kelly Preston, de Ziua Mamei. Actrița s-a stins din...
Adevarul
Un clip cu poziția în care dormea un pasager în avion a devenit viral pe TikTok. „A fost așa în timpul unui...
Newsweek
OFICIAL 2.000.0000 pensionari iau 700 lei în plus la pensie după 1 iulie. Ce poți plăti cu ei?
Digi FM
Nicușor Dan și-a arătat diploma de Bacalaureat, după viralizarea unei imagini false. Ce note a luat la examene
Digi World
"Nu e de glumit. Intoxicația cu apă poate fi fatală!". Primele simptome și ce să faci dacă o persoană se...
Digi Animal World
Acest câine are un nume absolut hilar: „Mama mea refuză să-mi plimbe câinele pentru că numele lui e prea...
Film Now
Tom Cruise cheltuie sume uriașe pentru a o impresiona pe Ana de Armas: „A plătit peste 8.600 de lire doar ca...
UTV
Robbie Williams i-a cântat în genunchi Mădălinei Ghenea, la petrecerea unui miliardar italian