„Nu uitați Ucraina”. ONU vrea să strângă peste patru miliarde de dolari în 2024 pentru a-i ajuta pe ucraineni

Data publicării:
steagul ucrainei cu siluetele unor oameni
Aproximativ 6,3 milioane de persoane care au părăsit Ucraina de teama războiului s-au refugiat în principal în Europa. FOTO: Profimedia Images

Naţiunile Unite au anunţat luni că au nevoie de 4,2 miliarde de dolari în acest an pentru ajutorul umanitar pentru Ucraina şi pentru milioanele de refugiaţi care au părăsit această ţară din cauza invaziei ruse, informează AFP, citată de Agerpres.

„Recentul val de atacuri ne reaminteşte costul devastator al acestui război pentru civili, într-un moment când o iarnă viguroasă sporeşte nevoia urgentă pentru un ajutor umanitar ce salvează vieţi”, subliniază ONU.

Potrivit Naţiunilor Unite, 14,6 milioane de persoane vor avea nevoie de ajutor umanitar în Ucraina în acest an, ceea ce înseamnă 40% din populaţie.

Apelul la donaţii pentru Ucraina se ridică la 3,1 miliarde de dolari pentru 2023, însă au fost finanţate doar în proporţie de 64%. În acest an, ONU a decis să revizuiască în scădere, alegând să se concentreze pe nevoile cele mai urgente.

„Sute de mii de copii trăiesc în localităţi din prima linie, îngroziţi, traumatizaţi sau privaţi de lucrurile elementare. Acest simplu fapt ar trebui să ne oblige să facem tot ce este posibil pentru a aduce mai mult ajutor umanitar în Ucraina”, a explicat într-un comunicat secretarul general adjunct pentru probleme umanitare, Martin Griffiths.

Referitor la refugiaţi, Martin Griffiths şi şeful agenţiei ONU pentru refugiaţi (UNHCR), Filippo Grandi, au lansat planul de ajutor într-o conferinţă de presă comună la Biroul ONU de la Geneva.

Aproximativ 6,3 milioane de persoane care au părăsit Ucraina de teama războiului s-au refugiat în principal în Europa

Aproximativ 6,3 milioane de persoane care au părăsit Ucraina de teama războiului s-au refugiat în principal în Europa. Acest plan va contribui la strângerea a 1,1 miliarde de dolari pentru a veni în sprijinul unei părţi dintre ei (2,3 milioane de persoane).

„Milioane de refugiaţi ucraineni încă au nevoie de un ajutor urgent. Să nu uităm. Sunt foarte îngrijorat că, după doi ani de criză, trebuie să spunem deja acest lucru”, a insistat Filippo Grandi.

Doar jumătate din copiii ucraineni refugiaţi, de vârstă şcolară, sunt şcolarizaţi în ţara de primire şi numai 40%-60% din refugiaţii ucraineni şi-au găsit locuri de muncă, conform ONU.

Editor : B.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Fostul soț al lui Gwen Stefani și-a făcut o iubită care pare geamănă artistei. Xhoana X, pozată în costum de...
Film Now
Billy Zane, de nerecunoscut în primele imagini din filmul „Waltzing With Brando”. Starul din „Titanic” îl...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor. Rezidenţii din şapte localităţi...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...