O doză suplimentară de vaccin Johnson&Johnson ar crește numărul anticorpilor de nouă ori, arată un studiu

Data actualizării: Data publicării:
cutie cu doze de vaccin johnson & johnson
Vaccinuri Johnson & Johnson. Foto: Profimedia Images

Compania americană Johnson & Johnson, care produce vaccinul anti-COVID-19 administrat în doză unică, a anunţat miercuri că cel mai recent studiu realizat în SUA a arătat o "consolidare a imunităţii" după administrarea unei a doua doze.

În testele clinice ale căror rezultate nu au fost încă supuse analizei comunităţii ştiinţifice, doza suplimentară a generat un nivel de anticorpi de nouă ori superior celui observat la patru săptămâni după prima doză, relatează abcNews.

Autorităţile din SUA au anunţat săptămâna trecută că americanii vaccinaţi anti-COVID cu serurile Pfizer şi Moderna vor putea primi din septembrie a treia doză la cel puţin opt luni după cea de-a doua, iar administrarea unei doze de rapel şi pentru persoanele imunizate cu serul monodoză Johnson&Johnson este în curs de examinare, rezultatele evaluării fiind aşteptate ''în săptămânile următoare'', notează Agerpres.

Principala agenţie sanitară federală din SUA, Centrele pentru prevenirea şi controlul bolilor (CDC), a anunţat marţi că eficacitatea vaccinurilor Pfizer şi Moderna administrate conform schemei actuale cu două doze a scăzut de la 91% la 66% de când varianta Delta a devenit dominantă în Statele Unite, această concluzie rezultând în urma unui studiu realizat pe mii de angajaţi din centre de îngrijire şi spitale din şase state ale SUA.

CDC menţionează că scăderea eficacităţii celor două vaccinuri poate fi nu doar efectul variantei Delta mai contagioase a coronavirusului, ci şi al scăderii în timp a nivelului protecţiei, acesta din urmă fiind şi motivul lansării campaniei de vaccinare cu a treia doză.

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pontarea în zilele libere. Cum se procedează când lucrezi de sărbătorile legale, aşa eşti răsplătit corect
Digi FM
Ilona Brezoianu și-a arătat băiețelul nou-născut, direct din sala de nașteri: "Un pachețel blonduț de nota 10"
Pro FM
Victoria Beckham și fiul ei cel mic, duet neașteptat. Fanii, uimiți și impresionați de momentul dulce: „Atât...
Film Now
Eric Dane și soția nu mai sunt un cuplu de 8 ani, n-au divorțat, iar ea îl sprijină în lupta cu boala: E...
Adevarul
Problema de matematică pentru clasa a IV-a care i-a pus in dificultate pe mulți: „Nu înțeleg enunțul”
Newsweek
Care pensionari iau un ajutor la pensie de 482 lei? Bolojan a semnat. Ce pot face cu banii DOCUMENT
Digi FM
O tânără de 25 de ani își încheie viața prin asistență medicală, după ani de boală debilitantă: "Tată, te...
Digi World
De ce ni se albește părul? Explicații științifice, mituri demontate și ce putem face pentru a încetini...
Digi Animal World
Nu trebuie să-ți îmbrățișezi niciodată câinele în aceste situații. Gestul tău îl poate stresa enorm
Film Now
O recunoști? Azi are 63 de ani, e una dintre cele mai cunoscute actrițe din lume și e căsătorită cu o femeie
UTV
Andreea Raicu, apariție emoționantă alături de „fiica” ei adoptivă