O fetiţă de 4 ani s-a spânzurat accidental într-un parc de distracţii, în Ucraina. Angajații stăteau pe telefoane și au ignorat-o

Data actualizării: Data publicării:
O fetiță în vârstă de 4 ani a murit într-un parc de distracții din Ucraina, după ce s-a spânzurat din greșeală într-un castel gonflabil
O fetiță în vârstă de 4 ani a murit într-un parc de distracții din Ucraina, după ce s-a spânzurat din greșeală într-un castel gonflabil. Foto: Facebook/Poliția Nikolaev

O fetiță de 4 ani a murit într-un parc de distracții din Ucraina, după ce s-a spânzurat din greșeală într-un castel gonflabil. Angajații locului de joacă ar fi stat pe telefoane și ar fi ignorat complet incidentul. 

Tragedia a avut loc într-un parc din Nicolaev, din sudul Ucrainei, weekend-ul trecut.

Copila, pe nume Valeria, a fost găsită încurcată în frânghiile legate de castelul gonflabil. Angajații locului de joacă au fost cei care au găsit-o pe fetiță, însă doar după ce mama ei i-a rugat să verifice dacă aceasta este în regulă, pentru că nu îi mai auzea râsul.

Inițial, femeia a crezut că cea mică „și-a pierdut cunoștința în timp ce se juca din cauza căldurii și a încercat să o trezească”, spune Natalia, o prietenă de familie, potrivit DailyMail.

Potrivit Nataliei, un martor de sex masculin a chemat o ambulanță, în timp ce alții au stropit-o cu apă pe faţă și au încercat să o resusciteze, dar Valeria era moartă până la sosirea ambulanței.

„Nu au existat asistenți medicali care să ofere primul ajutor la fața locului. Cineva a adus stomatologi de la o clinică din apropiere”, a mai declarat femeia.

Trei membri ai personalului care trebuiau să aibă grijă de copil în timp ce se afla în castelul gonflabil au fost distrași de telefoanele lor când s-a produs tragedia, a constatat poliția.

De asemenea, personalul parcului „a fugit de la locul faptei după ce Valeria a fost găsită”, a spus Natalia.

Proprietarul castelului gonflabil, în vârstă de 45 de ani, a fost reținut de poliție și riscă până la 8 ani de închisoare dacă va fi găsită vinovat.

„S-a stabilit preliminar că o fetiță de 4 ani s-a încurcat în buclele de pe peretele unui castel gonflabil în timp ce se juca pe el. Potrivit constatărilor preliminare ale experților, copilul a murit în urma sufocării”, a declarat Șeful poliției din regiunea Mykolaiv Oblast, Sergiy Shaikhet.

 

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Obligatoriu pentru toți românii care vor să-și scoată animalul de companie din țară. Ce trebuie să faci ca să...
Digi FM
Victor Ponta, fotografiat ținându-se de mână cu o tânără, la câteva luni de la divorțul de Daciana Sârbu...
Pro FM
Cum se simte Dakota Johnson după despărțirea de Chris Martin. Apropiat: „Își dorește o viață cu sens, pe...
Film Now
Actorul Ashley Walters din „Adolescence” susține că serialul l-a determinat să-i limiteze timpul de ecran...
Adevarul
Găselnița comercianților de pe litoral pentru ca prețurile să pară mai mici: „E jecmăneală pe față!”
Newsweek
Câți bani pierzi după introducerea CASS dacă ai pensie între 1.281 și 8.000 lei? Cât e impozitul?
Digi FM
Cine este și cum arată iubita lui Ilie Bolojan. Noul premier al României a divorțat de fosta soție în 2013
Digi World
Câtă cafea ar trebui să bem zilnic pentru a ne bucura de beneficiile ei
Digi Animal World
Piton uriaș, surprins când înghite o antilopă adultă întreagă, ca pe o zmeură. Imaginile sunt virale
Film Now
Johnny Depp, adevărul despre relația cu Amber Heard: „Am fost un fraier că m-am îndrăgostit”. Actorul se...
UTV
Bianca Censori, apariție provocatoare în New York alături de Kanye West. Arhitecta ales să poarte o ținută...