Dezvăluiri despre moartea jurnalistei Viktoria Roșchina: torturată și ucisă într-o închisoare din Rusia. Ajunsese să cântărească 30 kg

Data actualizării: Data publicării:
jurnalista ucraineana victoria roschina
Foto: Profimedia Images

Jurnalista ucraineană Viktoria Roșchina a fost înjunghiată într-o închisoare din Rusia, ea cântărind deja aproape 30 de kilograme, iar oficialii au ascuns-o de inspecții, potrivit filmului de investigație „Ultima misiune a lui Vika”, transmite Deutsche Welle, în ediția sa în limba rusă.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de Gestionați preferințele – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Viktoria Roșchina, care a fost luată în captivitate de ruși în vara anului 2023, a fost torturată cu brutalitate, potrivit filmului de investigație publicat luni de Slidstvo.Info. 

Corpul ei avea răni de cuțit, jurnalista cântărea până la 30 de kilograme, iar personalul coloniei ruse a ascuns-o de inspecții, au declarat anchetatorii ucraineni. 

Jurnaliștii de la Slidstvo.Info, împreună cu colegii lor de la postul de televiziune Suspilne și de la emisiunea „Grati”, precum și cu  Reporteri fără Frontiere, au descoperit că rușii au ținut-o mai întâi pe Roșchina în centre de detenție ilegale din teritoriul ocupat al regiunii Zaporijia și apoi au transportat-o în colonia rusă Taganrog. 

Anchetatorii au obținut mărturii de la colega sa de celulă despre ceea ce i s-a întâmplat în centrele de detenție din Melitopol și Energodar și Taganrog SIZO nr. 2: a fost torturată, pe corpul jurnalistei se aflau răni cu care a ajuns după ce a fost ținută în detenție. „Am văzut mai multe plăgi de înjunghiere pe corpul ei - mai exact pe braț și pe picior. Avea o o cicatrice proaspătă între mână și cot, în țesutul moale. Iar cicatricea avea aproximativ trei centimetri”, spune colega de celulă.  

Roscina a fost torturată și prin șocuri electrice, mai spune aceasta. „Știu că au torturat-o cu un curent electric de mai multe ori. Și nu a spus de câte ori, dar a spus că era toată albastră”, își amintește colega de celulă, precizând că urechile Viktoriei au fost conectate la curent. 

„Cerea constant ajutor”

„Ea cerea constant ajutor. La început a spus că are probleme cu stomacul, că nu îi vine ciclul tot timpul și că are febră. Apoi femeile au observat că pierdea foarte mult în greutate. Vika ajunsese să cântărească 30 de kilograme. Am ajutat-o să se ridice, pentru că era într-o asemenea stare încât nici măcar nu-și putea ridica capul de pe pernă. Mai întâi i-am ridicat capul, Vika s-a agățat de marginea patului și abia apoi s-a putut ridica”, își amintește colega de celulă. 

Potrivit acesteia, în timpul inspectării coloniei, Viktoria a fost ascunsă și apoi transferată la un alt etaj, într-o cameră închisă. Jurnalista ucraineană a fost văzută ultima dată pe 8 septembrie 2024, când a fost scoasă din celulă într-o direcție necunoscută. 

Anterior, jurnaliștii de la „Slidstvo.info” au povestit despre Marine Inga Cekinda, care a fost luată prizonieră în timpul apărării orașului Mariupol împreună cu alți apărători ai Ucrainei. Inga a fost în același centru de detenție din Taganrog, unde a fost reținută Viktoria Roșchina un an mai târziu. Ea a povestit că rușii au construit în închisoare un cazan mare, de mărimea unui om, cu ajutorul căruia interogau prizonierii ucraineni. Gardienii au torturat cu brutalitate femeile, a adăugat ea. 

Ultimele informații despre Roșchina 

Jurnalista independentă ucraineană Viktoria Roșchina a dispărut în august 2023 în teritoriul Ucrainei ocupat de Rusia. La 17 aprilie 2024, familia a primit o scrisoare de la Ministerul Apărării al Federației Ruse, în care se menționa că jurnalista era reținută pe teritoriul Rusiei. 

La 10 octombrie 2024, tatăl fetei a primit, de asemenea, o scrisoare de la Ministerul rus al Apărării în care era informat că Viktoria a murit la 19 septembrie 2024 în captivitate în Rusia, dar nu avea niciun document justificativ sau detalii cu privire la circumstanțele morții sale. În acest context, experții independenți ai ONU au solicitat guvernului rus să confirme imediat astfel de informații. 

„Se crede că Roșchina a fost ținută în condiții de izolare într-un centru de detenție din Taganrog. Acest loc, potrivit activiștilor pentru drepturile omului, este notoriu pentru utilizarea torturii. Deținuții care s-au întors de acolo au vorbit despre tortură cu electroșocuri, bătăi severe, violență sexuală și refuzul îngrijirii medicale”, a transmis ONU într-un comunicat de presă. 

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Moneda românească din 2025 care a devenit piesă de colecție. De ce e atât de căutată și ce detalii i-au...
Digi FM
Noi detalii despre accidentul în care a murit Diogo Jota. Motivul pentru care starul de la Liverpool alesese...
Pro FM
Alina Sorescu rupe tăcerea după ce Alexandru Ciucu a dat de înțeles că părinții ei au o vină pentru divorț...
Film Now
Ryan Gosling, de nerecunoscut cu părul lung și cu barbă, în primele imagini din „Project Hail Mary”. TRAILER
Adevarul
Măcelul pornit de la propagandă, două înmormântări și o crâșmă închisă. Cronica sfâșietoare a uciderii...
Newsweek
Nicușor Dan a blocat accesul a 30 de magistrați la pensii de 25.000 lei. Bolojan vrea să tăierea lor
Digi FM
Cum a ajuns un tânăr român să trăiască în cel mai izolat oraș din Alaska: „Singura cale de intrare și ieșire...
Digi World
Adevăratul „Cod al lui da Vinci”, descifrat după 500 de ani. Un dentist a dezvăluit secretul ascuns în „Omul...
Digi Animal World
Reacția unui câine când vede un dinozaur de jucărie. Imaginile sunt virale: „De mult nu am mai râs așa”
Film Now
Russell Crowe, tot mai transformat. Actorul, apariție rară alături de iubita sa, în Malta. Cei doi ar avea...
UTV
Lino Golden și Delia au divorțat la un an de la căsătorie