O tânără a fost salvată de sub dărâmături după nouă ore şi jumătate, în Turcia

Data publicării:
actiuni de salvare dupa cutremurul din turcia
O tânără a fost salvată de sub dărâmături după nouă ore şi jumătate, în Turcia. FOTO: Agerpres

O tânără din Turcia a fost salvată de sub dărâmături după nouă ore şi jumătate, în urma cutremurului puternic din Marea Egee.

Buse este o tânără care a stat nouă ore şi jumătate sub dărâmaturi, în Turcia. Salvatorii au reuşit să o scoată dintre bucăţile de beton, după o operaţiune urmărită cu sufletul la gură de o lume întreagă.

Tânăra era cu mama ei la dentist când a avut loc cutremurul din Marea Egee. Iubitul ei a dat alarma, iar salvatorii au reuşit să le scoată de sub dărâmături pe Buse, pe mama ei, Fatma, şi o a treia personă. La Fatma au ajuns mai repede decât la Buse.

Interesul faţă de salvarea lui Buse a crescut după ce tânăra a vorbit la telefon cu ministrul Apelor şi Pădurilor din Turcia, care participa la operaţiune.

Părea că delirează, i-a dat ministrului o replică ce nu părea să aibă sens. Era, de fapt, o ironie, la adresa celor care nu reuşeau, de ore bune, să identifice locul în care se află.

„Ai început să auzi sunetul maşinii? Da, e normal să fie foarte încet, pentru că eşti la adâncime mare”, i-a spus ministrul.

În replică, tânăra a spus „Eliberaţi câinii şi eu fac precum pisica”.

Buse a fost dusă la ambulanţă cu aplauze.

Cel puțin 24 oameni au murit în Turcia și peste 800 au fost răniți în urma seismului cu magnitudinea inițială de 7, produs la mică adâncime, nu departe de țărmul orașului Izmir.

Eforturile de salvare a supravieţuitorilor au continuat şi peste noapte. 70 de oameni au fost scoşi până acum dintre dărâmături.

Primăria din Izmir a cazat 2.000 de sinistraţi în corturi.

Și în Grecia sunt cel puțin doi morți și mai mulți răniți, în insula Samos, aflată în apropierea epicentrului. 

Cutremurul a provocat și valuri seismice atât în insulele grecești, cât și pe țărmul turc, unde au generat panică și pagube.

Editor : Georgiana Marina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Actorul Sebastian Stan, mesaj pentru români: „Nu va fi ușor, dar va fi...
Digi FM
George Simion, comentariu deplasat despre Nicușor Dan: “Aveți un candidat pe care-l susțineți. E autist...
Pro FM
Sean Penn rupe tăcerea după ce Madonna l-a numit „iubirea vieții ei”: „Nu ne-a luat mult să realizăm adevărul”
Film Now
Dakota Johnson, sinceră ca niciodată: „A iubi pe cineva e cel mai înfricoșător și frumos lucru!” Actrița are...
Adevarul
Un medic urolog explică de câte ori pe zi e normal să mergi la toaletă, în funcţie de vârstă
Newsweek
Ce se întâmplă cu pensiile pe luna iunie? Guvernul face anunțul așteptat de 4.900.000 pensionari
Digi FM
Eugen Cristea, după moartea soției sale, actrița Cristina Deleanu: “O durere sfâșietoare. Nu a suferit mult...
Digi World
"Nu e de glumit. Intoxicația cu apă poate fi fatală!". Primele simptome și ce să faci dacă o persoană se...
Digi Animal World
Acest câine are un nume absolut hilar: „Mama mea refuză să-mi plimbe câinele pentru că numele lui e prea...
Film Now
Cum arată partenerul ideal pentru Sofía Vergara: „Să aibă la fel de mulți bani ca mine sau mai mulți, altfel...
UTV
Salma Hayek, pe coperta Sports Illustrated Swimsuit 2025: „Am aproape 60 de ani, nici nu mi-ar fi trecut prin...