O televiziune din Taiwan și-a cerut scuze după ce a transmis, din greșeală, că țara a fost invadată de China

Data publicării:
Un soldat arborează steagul statului Taiwan în Piața Libertății din Taipei.
Un soldat arborează steagul Republicii China (Taiwan) în Piața Libertății din Taipei. Sursa foto: Profimedia Images

O televiziune din Taiwan, susținută de guvernul țării, și-a cerut scuze și i-a îndemnat pe oameni să nu se panicheze, miercuri, după ce a transmis din greșeală că a avut loc un atac al Chinei la Taipei, totul în contextul unor tensiuni militare crescânde cu Beijing-ul, relatează Reuters.

În timpul emisiei de miercuri dimineață, televiziunea din Taiwan anunța pe banda de alertă din josul ecranului că „nave militare și infrastructură critică de la Taipei sunt lovite de rachete ale Chinei, conform informațiilor presei locale”.

Printre alerte s-au inclus și mesaje conform cărora „războiul ar putea începe”, o stație de tren a fost incendiată de „agenți chinezi” sau „președinta Taiwanului a declarat stare de urgență”.

„Cetățeni, vă rugăm să nu vă panicați. Clarificăm informația și ne cerem scuze”, a transmis o prezentatoare a televiziunii, ulterior. Ea a justificat eroarea spunând că a fost vorba de niște alerte pentru exerciții ale pompierilor de marți, dar care au fost difuzate miercuri dimineață din cauza unei erori tehnice.

Citiți și: Taiwan lansează un ghid pentru populație în caz de război, de teama unei invazii din partea Chinei

Taiwanul, țară guvernată democratic, succesoarea vechii republici chineze de dinaintea Războiului Civil Chinez, încheiat cu victoria comuniștilor în China continentală, este cunoscută oficial drept Republica China și respinge pretențiile regimului de la Beijing asupra teritoriului său.

China și Taiwanul s-au despărțit după războiul civil în 1949. Republica China, fondată după abolirea monarhiei și prăbușirea dinastiei Qing după Revoluția Xinhai din 1911, și-a continuat existența în Taiwan și, o lungă vreme, până la începutul anilor '70, a fost recunoscută ca guvern legitim al întregii Chine de majoritatea comunității internaționale, fiind inclusiv membru permanent al Consiliului de Securitate ONU.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
E oficial! Brigitte Macron a intentat procesul, nu a mai rezistat. Situaţia era din ce în ce mai tensionată
Digi FM
Momentul în care Elena Udrea își reîntâlnește fiica, după ieșirea din închisoare. Micuței nu-i venea să...
Pro FM
„Amore”. Dua Lipa, îndrăgostită pe străzile din Palermo, în imaginile de peste 2 milioane de like-uri
Film Now
Salma Hayek, dans senzual lângă piscină. Cum arată actrița în costum de baie la 58 de ani: „Tu nu...
Adevarul
Ce se întâmplă dacă nu pui telefonul pe modul avion în timpul zborului. Avertismentul unui pilot: „Nu este...
Newsweek
Referendum pentru tăierea pensiilor speciale de 25.000 lei. De ce nu se rezolvă în Parlament?
Digi FM
Ada Galeș, un nou mesaj de pe patul de spital, după ce a fost operată a patra oară: „Am medici...
Digi World
Detaliul pe care-l ignori de cele mai multe ori când folosești mașina de spălat și care-ți poate aduce doar...
Digi Animal World
Pisica cu cel mai mare nas, în sfârșit diagnosticată. Motivul ciudat pentru care arăta atât de diferit
Film Now
Nicole Kidman și Sandra Bullock, în primele imagini de pe platourile de la „Practical Magic 2”: „Vrăjitoarele...
UTV
Lumea wrestlingului este în doliu: Hulk Hogan a murit la 71 de ani