Video Odinioară era printre cele mai sărace din Europa. Acum, Albania are o șansă să devină paradis turistic, dar prețul este uriaș

Deutsche Welle Data actualizării: Data publicării:
plaja coasta albania
Odinioară una dintre cele mai sărace țări din Europa, Albania are acum o perspectivă promițătoare. Mai ales după ce industria turismului a luat avânt în ultimii ani. Acest lucru a dus la o explozie de construcții. FOTO: Profimedia Images

Distrugerea mediului înconjurător provoacă probleme și în Albania. Înmulțirea construcțiilor a dat naștere unei dezbateri asupra comerțului și zonelor de coastă. Odinioară una dintre cele mai sărace țări din Europa, Albania are acum o perspectivă promițătoare. Mai ales după ce industria turismului a luat avânt în ultimii ani. Acest lucru a dus la o explozie de construcții. Coasta de acolo este un paradis, dar reglementările de mediu sunt deseori ignorate. Acum, natura virgină este afectată de goana după profit. Urmăriți un reportaj marca "Focus Europa", un proiect Digi24 şi Deutsche Welle. Emisiunea e difuzată vineri la ora 22:30 și în reluare sâmbătă, de la ora 19:30.   

Hajri Marku are un restaurant într-un golf din sudul Albaniei. Se pregătește pentru sezonul turistic, pentru că primii vizitatori vor sosi curând.

Hajri Marku, proprietarul unui restaurant: "Priveliștea de aici e foarte frumoasă. Apa foarte curată, e foarte bine. E însorit, sunt norocos că sunt în acest loc."

O porțiune de coastă a fost numită "Caraibele din Albania", iar numeroasele plaje frumoase atrag tot mai mulți turiști.

Aceste imagini au fost surprinse vara, când regiunea e plină de vizitatori. Marku se bucură de pace și liniște înainte de începerea sezonului turistic. Obișnuia să lucreze pe insula grecească Corfu, dar s-a întors în Albania natală în 2012, ca să pună pe picioare propria afacere.

Hajri Marku: "În perioada aglomerată, aici lucrează în jur de 20 de persoane."

Sectorul turistic din Albania este în plină expansiune. Acest lucru a declanșat o înmulțire a construcțiilor, în special pe malul mării.

Profesorul Kristo Kauri, fost inginer forestier, recunoaște cu greu coasta albaneză: "Apele uzate se varsă direct în mare. Tot acest beton și acest fier ne-au adus felurite probleme. S-a stricat echilibrul! Echilibrul dintre mare, nisip și plante..."

Oficial vorbind, este ilegal să construiești la 200 de metri de mare, pentru a proteja coasta. Dar aici, în Ksamil, au fost construite case chiar în mijlocul parcului național care găzduiește specii protejate. Statul a trebuit să le demoleze.

Kauri este îngrijorat de soarta regiunii sale natale. El se va întâlni cu primarul din Ksamil, ca să-i împărtășească preocupările. Câțiva kilometri mai încolo, ne întâlnim cu turiști germani care petrec câteva săptămâni în Albania. Au numai laude la adresa țării, deși au observat și ei construcțiile.

Matthias: "Când conduci pe coastă, vezi hoteluri uriașe ridicate peste tot, probabil fără a ține cont de natură și împrejurimi."

Nu toată lumea vrea să participe la această comoară turistică. La 70 de kilometri spre nord, Denis Kokaveshi are un mic camping. Majoritatea oaspeților săi obișnuiți caută pace și liniște. Dennis Kokaveshi: "N-avem de-a face cu turiștii care vor să-și petreacă vacanța într-o cameră pătrată, din beton."

Oaspeții de aici apreciază natura virgină, ceea ce e vital pentru afacerea lui Kokaveshi. Dennis Kokaveshi: "Ar trebui să rămână așa. Dar, desigur, asta nu depinde de noi."

Înapoi la Ksamil, profesorul Kauri s-a întâlnit cu primarul, căruia îi explică îngrijorările sale. Kristo Kauri, inginer forestier: "Trebuie să le spunem clar turiștilor și vizitatorilor cum să protejeze natura de aici."

Dar edilul are alte priorități: aici, turismul este principala sursă de venit. Valbona Oruci, primarul din Ksamil: "Cred că mai este suficient spațiu de construit. Există destul teren liber, care ar trebui folosit pentru turism."

Însă natura e fragilă - și în curând, Albania va trebui să decidă ce preferă: turism de petreceri ca în Ibiza sau o formă ceva mai durabilă.

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri